Nelinişti "fizice"

Blogul ăsta l-am pornit sub eticheta „degeaba” şi aşa voiam să rămână, nestructurat, o adunătură eterogenă de texte gen „filosofie de berărie”, cu linkuri puţine şi fără a ţinti traficul. Un fel de antijurnalism.
Dar un cititor ocazional cu nume de Anonim îmi bate obrazul că am aruncat o piatră în baltă şi nu fac minimul efort de a arăta de ce nu pluteşte.
Aşa că acuma şed şi cujet dacă nu cumva omul are dreptate şi poate ar folosi la ceva un snop de posturi mai „pedagogice” – pentru cei care au „nelinişti fizice la nivel de gimnaziu-liceu” (mult hulita şi neglijata cultură generală, car’va’zică), ceva similar cu „neliniştile ortografice” pe care le tratează Dia Şi Mona Critica. Totuşi mi-e greu să cred că ar exista amatori pentru aşa ceva, cunoscând eu, din surse directe şi indirecte, imensa lehamite resimţită de elevul (şi fostul elev) român (şi nu numai) faţă de materia aia plicticoasă şi greoaie numită fizică.
Partea proastă cu fizica e că subiectele/temele/problemele nu pot fi discutate izolat, toate raţionamentele se sprijină pe o bază, fără de care rămân doar vorbe în vânt, simple afirmaţii care pot fi contrazise de alte vorbe în vânt. Dar cine are chef să-şi construiască baza aia? E o muncă migăloasă, cere răbdare şi perseverenţă şi nu poate fi făcută decât individual, n-o poţi lua de la altul gata preparată. Sunt unii care nu înţeleg cerinţa asta iniţială şi vor să li se explice „clar” fenomene cuantice, chiar dacă în mintea lor energia, forţa, viteza, impulsul, acceleraţia, gravitaţia, temperatura, căldura, frecvenţa şi alte asemenea lucruri plicticoase şi enervante auzite prin şcoală alcătuiesc o varză de nivel superior.
O să încerc totuşi să trec peste reţinerile astea şi să fac un prim pas, chiar dacă nu voi porni de la un capăt, ci cam din mijlocul grămezii, anume de la filmuleţul cu vântul solar.
Data viitoare.