duminică, 22 februarie 2009

Mâine a fost ieri

Se poate călători în timp?
Întrebare răsucită pe multe (că doar n-or fi epuizate toate!) părţi de către mulţi de multe feluri. Cei care spun că "da" îl aduc ca sprijin pe ăla care-a aruncat O Piatră de n-a mai reuşit nimeni s-o "repereze" şi s-o pună la locul ei. Ecuaţiile Teoriei ar afirma că este posibilă călătoria temporală; de fapt doar nu o interzic. E o nuanţă pe care entuziaştii nu vor s-o observe.
Dacă vreun rătăcit cititor pe-aici speră să afle de la mine adevărul, îl sfătuiesc să caute pe alte "bleguri" că aici n-are şanse. Am de gând doar să bat puţin câmpii...
Se spune că timpul este a patra dimensiune, similară cu cele trei ale spaţiului, aşa că, de vreme ce putem să ne deplasăm în spaţiu în ambele sensuri ale fiecăriea din cele trei dimensiuni, pare suficient de logic să ne putem deplasa în ambele sensuri şi pe axa timpului.
Dar noi deja ne deplasăm în timp! E adevărat că nu după mofturile noastre, ci doar de la trecut spre viitor; şi nici viteza nu o putem influenţa. Ne duce curentul. Adevărul este că nu ştim dacă înaintăm cu viteză constantă; chiar am citit pe undeva "demonstraţia" unui individ care era convins că timpul curge cu viteză din ce în ce mai mare. De fapt este absurdă noţiunea de "viteză" pentru timp şi deoarece n-o putem defini, nici nu are rost să o folosim. Rămâne totuşi întrebarea dacă nu putem face salturi spre viitor sau spre trecut.
Pentru un sistem fizic, deplasarea normală (spre viitor) în timp înseamnă evoluţia lui în timp, acesta este modul în care această deplasare se manifestă asupra lui.
Dacă un om face un salt în timp spre viitor, va fi nevoit să parcurgă toate stările intermediare până în punctul de sosire, aceleaşi pe care le-ar fi parcurs şi în mod natural, şi ar avea în final aceleaşi amintiri, se va găsi printre aceiaşi oameni, în aceeaşi stare, îmbătrânit cu acelaşi interval de timp. Nici nu-şi va da seama că a făcut un salt. Cei care vorbesc despre asemenea salturi se gândesc la o "ieşire din timp" la momentul prezent şi o "reintrare în timp" la un moment ulterior. Uită că noi existăm doar "în timp"; la fel tot Universul. "Ieşirea" e o noţiune fără sens.
Similar putem să judecăm şi pentru deplasarea spre trecut; prin salturi sau nu - e acelaşi lucru. Un om care "merge" spre trecut va vedea în jurul lui aceleaşi lucruri (evoluând, modificându-se în sens invers) pe care le-a văzut şi în deplasarea iniţială, naturală, spre viitor. Doar că nu va putea să-şi dea seama că merge invers pentru că şi memoria lui se supune aceloraşi legi ale timpului şi va evolua şi ea spre trecut. Aşa că nu poate păstra decât amintirile din trecutul spre care se îndreaptă şi nu pe cele din viitorul pe care l-a părăsit. Călătorul nostru temporal va uita că este călător temporal imediat ce va începe călătoria. Nu-şi va aminti decât trecutul, la fel ca oricare om normal care "merge" spre viitor.
Poate că în realitate noi toţi, cu tot Universul nostru, ne îndreptăm spre trecut şi niciun sistem din componeţa acestui Univers (la fel ca şi memoria noastră) nu poate pune în evidenţă fenomenul.
Poate că întreg Universul oscilează între două momente temporale (începutul şi sfârşitul timpului) parcurgând alternativ axa timpului spre viitor şi trecut, trecând mereu prin aceleaşi stări.
E interesant să ne gândim că poate fiecare dintre noi am mai trăit aceeaşi viaţă de o infinitate de ori şi o vom repeta fără să ne putem aminti nimic.
Ar fi şi mai interesant dacă oscilaţia asta prin timp ar fi amortizată...