Rețetă

Cum se prepară Hulpoii cu pene

Ana și Ion MUREȘAN

Hulpoi cu pene? Așa se fac:

se prinde, luni, un pui de drac

și repede se bagă-n cușcă,

că altfel... mușcă.

Se trage storul la ferestre,

Se merge la lada de zestre,

Se ia o carpetă, dacă ai,

Cea cu „Răpirea din serai”,

(Pentru curaj se trage-o dușcă!)

Și-arunci carpeta peste cușcă.

De ce faci asta? Vă spun eu:

Dracul adoarme, instantaneu.

Ca să verifici zici: Dormi drace?

Ei bine, dracul tace.

Deci, lunea, cam atât se face.

(Cu titlu pur de ipoteză,

asta v-o spun în paranteză,

e bine, atunci când faci hulpoi,

la cratiță, să fie doi.

Unul să stea lîngă cuptor,

altul s-aștepte-n dormitor,

căci, știu de la bunica mea,

luni către marți e o noapte grea!)

Marți, manualele susțin,

Se cumpără-o floare de crin,

Neapărat albă, trei petale,

Iar la pistil montezi pedale,

montezi pe coada florii un far

(la zbor de noapte-i necesar!)

prinzi sub petale un dinam

și-o iai, agale, spre Vietanam.

Acolo, eu vă garantez,

Găsești orez.

Cumperi... atât cât să-ți ajungă,

Îl pui, cu mare grijă, în pungă,

Verifici crin, pedale, far,

Dinam, reglezi fusul orar,

Și-apoi, ușor, nu te stresezi,

Te urci pe crin și pedalezi!

De ai noroc de vreme bună,

e ideal să fie lună,

și dacă Dumnezeu te lasă,

marți noapte ajungi cu bine acasă.

(Mergi drept la cușcă, zici: „Dormi drace?”

e important să știi ce face,

dar, să sperăm că dracul tace,

deci n-ai de ce să-ți fie frică).

Atunci, cu o pensetă mică,

Orezul tot se decortică.

De-acum poți bea un vin în pace,

Căci marți numai atît se face!

(Cu titlu pur de ipoteză,

asta v-o spun în paranteză,

e bine, atunci când faci hulpoi,

la cratiță, să fie doi.

Unul să stea lîngă cuptor,

altul s-aștepte-n dormitor,

căci, în rețetă așa stă scris:

„marți către miercuri, e un vis!”)

Miercuri, cu-n zîmbet larg pe față,

De cum se face dimineață,

Scoți din dulapuri tot ce ai:

Pantofi, făină de mălai,

Rochii și cimbru și mărar,

Ciorapi și ulei, enibahar,

Carne de porc și chiloței,

piper, cămăși și clopoței,

Linguri și becuri, ace, clește,

Lapte de vacă, solzi de pește,

Sandale, sare de lămâie,

Cercei, o pungă cu tămâie,

Cărți, imprimantă, covoraș,

Unt și smântână, sticle, caș,

Paltoane, zahăr fin, la plic,

Mă rog, din toate câte-un pic,

Le-arunci pe geam, și lângă bloc

Le faci grămadă, le dai foc.

Fugi iute apoi la cușcă, zici: „Dormi drace?”

Și dracul tace.

(Cu titlu pur de ipoteză,

asta v-o spun în paranteză,

e bine, atunci când faci hulpoi,

la cratiță, să fie doi.

Unul să stea lîngă cuptor,

altul s-aștepte-n dormitor,

căci, am citit chiar eu în DEX:

„miercuri spre joi se face sex!”)

Joi dimineața e ușor:

Se scot hulpoii din cuptor,

Și dacă nu îți e prea lene,

Prinzi papagalul, smulgi trei pene,

Iai un inel din noptieră,

Iai pila de la unghieră

Și răzuiești un pic de-argint.

(Ca să vedeți că nu vă mint!)

presari argintul peste pene,

pui penele peste hulpoi

și gata, doar atât faci joi!

Și fiindcă plouă în oraș

O suni pe Irina Petraș,

Și miauni cu un glas felin:

– Irina, întârziem, puțin!

(căci știți de-acum, când faci hulpoi,

e bine ca să fie doi!)

Se ia un taxi, la juriu flori,

Și, gata, ești la scriitori!

PS 1

E bine să aveți o pușcă,

Căci, la sfârșit, dracu’ se-mpușcă!

PS 2

Sunteți naivi, credeați că noi

Vindem rețeta de hulpoi!!

Rezultă clar, din poezie,

Că, azi, nici dracu’ n-o mai știe!

(Poezie citită la Concursul de ficțiuni gastronomice organizat de Filiala Cluj a U.S.R. – iulie 2007)

Așadar și așadeci... acum 333 de ani

Ci dară, grecii acelea pătimind, de supărare părându-le că alții ar fi în pricină, nu ei înșiși, de a fi așa, hulesc și grăiesc pe alții de rău, neuitându-se să vază pe dânșii, ce și cum sunt. Dirept acest dară, iaste să-i iertăm și să le credem, pentru că zic dascălii și înțelepții că crud și tiranic lucru iaste și foarte fără de minte neștine să mai mustreze și să mai pedepsească pe unul ce în pedeapsă și în nevoie au căzut. Că destul îi iaste aceluia aceia; nu trebuie rău pentru rău a mai adaoge, ce într-aceia lăsându-l, încă mângâiare decât să poate și ocrotire să-i arătăm, asemenea pătimași și nenorociți socotindu-ne, că putem ajunge și putem fi fără de zăbavă și fără veste.

Mâine a fost ieri

Se poate călători în timp?

Întrebare răsucită pe multe (că doar n-or fi epuizate toate!) părţi de către mulţi de multe feluri. Cei care spun că "da" îl aduc ca sprijin pe ăla care-a aruncat O Piatră de n-a mai reuşit nimeni s-o "repereze" şi s-o pună la locul ei. Ecuaţiile Teoriei ar afirma că este posibilă călătoria temporală; de fapt doar nu o interzic. E o nuanţă pe care entuziaştii nu vor s-o observe.

Dacă vreun rătăcit cititor pe-aici speră să afle de la mine adevărul, îl sfătuiesc să caute pe alte "bleguri" că aici n-are şanse. Am de gând doar să bat puţin câmpii...

Se spune că timpul este a patra dimensiune, similară cu cele trei ale spaţiului, aşa că, de vreme ce putem să ne deplasăm în spaţiu în ambele sensuri ale fiecăriea din cele trei dimensiuni, pare suficient de logic să ne putem deplasa în ambele sensuri şi pe axa timpului.

Dar noi deja ne deplasăm în timp! E adevărat că nu după mofturile noastre, ci doar de la trecut spre viitor; şi nici viteza nu o putem influenţa. Ne duce curentul. Adevărul este că nu ştim dacă înaintăm cu viteză constantă; chiar am citit pe undeva "demonstraţia" unui individ care era convins că timpul curge cu viteză din ce în ce mai mare. De fapt este absurdă noţiunea de "viteză" pentru timp şi deoarece n-o putem defini, nici nu are rost să o folosim. Rămâne totuşi întrebarea dacă nu putem face salturi spre viitor sau spre trecut.

Pentru un sistem fizic, deplasarea normală (spre viitor) în timp înseamnă evoluţia lui în timp, acesta este modul în care această deplasare se manifestă asupra lui.

Dacă un om face un salt în timp spre viitor, va fi nevoit să parcurgă toate stările intermediare până în punctul de sosire, aceleaşi pe care le-ar fi parcurs şi în mod natural, şi ar avea în final aceleaşi amintiri, se va găsi printre aceiaşi oameni, în aceeaşi stare, îmbătrânit cu acelaşi interval de timp. Nici nu-şi va da seama că a făcut un salt. Cei care vorbesc despre asemenea salturi se gândesc la o "ieşire din timp" la momentul prezent şi o "reintrare în timp" la un moment ulterior. Uită că noi existăm doar "în timp"; la fel tot Universul. "Ieşirea" e o noţiune fără sens.

Similar putem să judecăm şi pentru deplasarea spre trecut; prin salturi sau nu - e acelaşi lucru. Un om care "merge" spre trecut va vedea în jurul lui aceleaşi lucruri (evoluând, modificându-se în sens invers) pe care le-a văzut şi în deplasarea iniţială, naturală, spre viitor. Doar că nu va putea să-şi dea seama că merge invers pentru că şi memoria lui se supune aceloraşi legi ale timpului şi va evolua şi ea spre trecut. Aşa că nu poate păstra decât amintirile din trecutul spre care se îndreaptă şi nu pe cele din viitorul pe care l-a părăsit. Călătorul nostru temporal va uita că este călător temporal imediat ce va începe călătoria. Nu-şi va aminti decât trecutul, la fel ca oricare om normal care "merge" spre viitor.

Poate că în realitate noi toţi, cu tot Universul nostru, ne îndreptăm spre trecut şi niciun sistem din componeţa acestui Univers (la fel ca şi memoria noastră) nu poate pune în evidenţă fenomenul.

Poate că întreg Universul oscilează între două momente temporale (începutul şi sfârşitul timpului) parcurgând alternativ axa timpului spre viitor şi trecut, trecând mereu prin aceleaşi stări.

E interesant să ne gândim că poate fiecare dintre noi am mai trăit aceeaşi viaţă de o infinitate de ori şi o vom repeta fără să ne putem aminti nimic.

Ar fi şi mai interesant dacă oscilaţia asta prin timp ar fi amortizată...