Suntem în plus

Am auzit de la unii părerea că nu ne merge bine fiindcă suntem prea mulţi şi ăia care-s în plus ar fi bine să plece, unii prin străinezia, alţii de tot. Chiar şi Băsescu ne îmbrânceşte pe uşă afară, că el nu ne mai poate ţine pe toţi în spate. Să-l înţelegem, e bătrân şi bolnav.
La prima vedere, în teoria asta parcă s-ar lega ceva: mai pleacă din şomeri, mai pleacă şi din cei cu slujbe şi lasă locuri libere pentru şomeri... Şi uite-aşa se împuţinează ăia neproductivi şi graşi pe care trebuie să-i ţină slăbănogii în spate.
Dar mă întreb acuma de ce oare Ungaria are şi ea probleme cu surplusul de populaţie, că doar sunt pe jumătate cât noi? Sau bulgarii care sunt doar vreo 7 milioane de oameni, de ce sunt şi ei „prea mulţi”? Sau celelalte state şi mai mici?
Cât de mult ar trebui să scadă populaţia unei ţări ca să nu mai aibă probleme cu şomajul? Întrebarea este, evident, tâmpită, iar cei care-şi închipuie că problemele economice se rezolvă prin eliminarea „surplusului de populaţie”, bat câmpii fără nicio milă.

Să presupunem existenţa unui sistem economic redus la extrem:
- patru persoane (A, B, C, D) care au nevoie pentru consum doar de două produse (Y şi Z);
- A şi B produc Y, iar C şi D produc Z, dar fiecare lucrează independent;
- pentru schimbul de produse, ca şi pentru producerea lor, se utilizează bani.
În starea de echilibru, A şi B produc cantitatea de Y necesară pentru patru persoane, iar C şi D, la fel, produc Z pentru patru persoane.
Toate ar rămâne bune şi frumoase un timp indefinit, dar sistemul e format din oameni, nu din maşini programate şi nici din îngeri, exact ca in cazul „cercului auto”. Aşa că e de aşteptat ca la un moment dat C şi D să prefere Y-ul produs de A; acesta, fericit, îşi creşte producţia, iar B rămâne cu marfa nevândută. B mai cumpără o ultimă porţie de Z şi apoi iese din circuitul economic pentru că nu mai are bani şi nici posibilitatea de a-i câştiga.
Din cauza asta, D constată că nu mai are cine să-i cumpere Z-ul pe care-l produce, aşa că ajunge şi el să fie eliminat din sistem.
Şi uite-aşa, am „demonstrat” că şi patru oameni pot fi prea mulţi pentru un sistem economic care să funcţioneze fără a intra în criză, iar eliminarea celor care devin neproductivi la un moment dat este o idee proastă, care declanşează multiplicarea lor în avalanşă. Exact pentru asta s-au inventat pensiile, ajutorul de şomaj, ajutoarele sociale etc., deci din raţiuni pur practice, şi nu din marea bunătate a inimilor celor „mari şi tari”.
Dacă în modelaşul descris anterior, A, C şi D hotărăsc să-i dea lui B o sumă de bani suficientă pentru a-şi cumpăra produsele necesare, constată că niciunul dintre C şi D nu mai e în pericol să dispară din circuit, deci susţinerea neproductivului B nu este nici pe departe un moft sau o pierdere, ci o necesitate care menţine sistemul în funcţiune şi-l ajută să treacă peste blocaj. Asta pentru că, după un timp, B (ţinut în viaţă prin ajutorul celorlalţi) va reveni în sistem, aducându-l din nou la echilibru, iar când, inevitabil, se va produce o altă criză (trecând pe tuşă pe oricare dintre cei patru), aceeaşi metodă de într-ajutorare îi va asigura relansarea.

Se discută intens în aceste zile despre exodul medicilor spre ţări mai „calde”, iar de pe fotoliul cel mai înalt al statului suntem asiguraţi că asta nu e o problemă, ba chiar e o soluţie bună, fiindcă nu avem cu ce-i plăti. Individul (împreună cu toţi admiratorii lui) nici nu sesizează cât de autodistructivă este această atitudine a statului al cărui comandant se consideră (eu n-am uitat încă zicerea lui despre „nava România”). Multiplicarea în avalanşă s-a declanşat: în curând nu vor mai exista profesori de calitate care să le asigure viitorilor medici o pregătire de calitate, aşa că nu vor mai fi angajaţi în Occident; asta va duce la scăderea numărului de studenţi şi, prin consecinţă, şi a numărului de medici.
Iar când vom avea cu ce-i plăti, vom constata că nu mai avem pe cine…

În final, această atitudine tembelă faţă de categoriile „neproductive”, bazată acum şi pe opinia publică intoxicată cu poveşti de genul celei despre „grasul şi slabul” nu poate duce decât la eliminarea componentelor care asigură oricărei societăţi caracterul de „civilizaţie”: Sănătatea, Educaţia, Cultura. Şi vom reveni la vechiul sistem feudal, în care fiecare individ e nevoit să-şi producă singur, cum se pricepe, toate cele necesare şi, bineînţeles, să-i plătească şi seniorului „dreptul”.
Că doară, „ce-i al Cezarului” e pentru „protecţie”, nu-i degeaba…