sâmbătă, 19 octombrie 2013

Să ardem gazu’

Moda de toamnă-iarnă se pare că anul acesta este protejarea șisturilor împotriva stoarcerii gazelor.
În general, exploatarea gazelor de șist este băgată în aceeași oală cu exploatarea aurului, că-s tot resurse naturale, și au aceiași partizani și inamici.
Bineînțeles că din punct de vedere ecologic e cam același lucru: poluează ca orice tehnologie. Toate tehnologiile, pe lângă beneficii, produc și mizerie. Unele mai multă, altele mai puțină. Vorbind la modul general, dacă vrem civilizație, trebuie să le folosim acceptând să plătim și prețul.
În particular, bineînțeles că și Chevronul, băgând în pământ apă otrăvită și scoțând gaze, o să împrăștie mizerii pe câmp și o să împută apa freatică. Exact ca exploatările petroliere care au umplut țara asta în ultima sută de ani și pe care nici nu le mai băgăm în seamă, deja fac parte din natură. Dar uite că nimeni nu e atât de „ecologist” încât să ceară desființarea industriei petroliere.

O abordare corectă, ca și în cazul Roșia Montană, ar fi luarea în calcul a utilității activității respective. Dacă punem problema în acest mod, vedem imediat deosebirea dintre cele două situații. Așa cum am mai spus, extragerea aurului nu ar aduce niciun beneficiu real țării, deci este total inutilă, pe când exploatarea gazelor de șist are avantajul că ar înlătura monopolul actual, ar oferi o alternativă, și astfel se arată a fi chiar foarte utilă. Bineînțeles că gazele nu ar fi mai ieftine, bineînțeles că nu ar fi „ale noastre”, bineînțeles că nu ne oferă „independență energetică”, dar simpla existență a alternativei înseamnă foarte mult. Mai ales în politica externă.