La muncă, nu la şcoală!

De la o vreme, tot mai mulţi binevoitori (începând cu băsescul nostru cotidian, continuând cu miniştrii lui dragi, cu o şleahtă de blogoforumişti şi până la oamenii de bază ai crâşmelor noastre naţionale) îi sfătuiesc pe profesori să nu se mai vaite atât şi să pună mâna să muncească de-adevăratelea. Adică să-şi mai ia încă o slujbă, că şi-aşa, la şcoală „stau” cel mult 4 ore pe zi, 4 ore neproductive plătite de „ăla slabu”.
Lăsând la o parte faptul evident că un profesor nu are de unde „să-şi ia” slujba aia, că dac-ar fi belşug de slujbe n-ar mai fi un aşa belşug de şomeri, mă întreb dacă nu cumva ăsta e preludiul pentru creşterea normei de predare la 40 ore săptămânal. Pentru că – nu-i aşa? – dacă ar fi să-şi mai ia o slujbă, de ce să n-o ia tot în şcoală, adică 4 + 4 = 8 ore de muncă cinstită zilnic, ca muncitorii, nu ca gânditorii? Şi ajungem la soluţia Moisil.
Deşi eu sunt în categoria „auxiliarilor” (adică 8 ore/zi) mă bate totuşi gândul să-mi iau o slujbă adiţională, de exemplu ministru al economiei, că nu pare foarte stresantă, de vreme ce îţi lasă timp să baţi câmpii... Sau poate Videanu ne trimite să plătim o slujbă la biserică?

Am auzit că conu’ Adriean l-a luat la rost pe un amărât: „Bine, bă, Gheorghe, te plângi că ţi-s copiii bolnavi? Păi dacă-i ţii dezbrăcaţi şi flămânzi? Io, dac’aş fi în locu’ tău, i-aş îmbrăca bine, le-aş da să mănânce bine... şi ar fi bine!” „Aşa e coane, şi eu aş face la fel dac’aş fi în locu matale...”