Departe, tare departe, și demult, tare demult, la mai bine
de un miliard de ani lumină de noi, două singularități din continuumul
spațiu-timp și-au unit destinele și au trimis știrea despre fericitul eveniment
în lumea largă, să se bucure tot universul. Cum modernul FB nu le era la
îndemână, au recurs la o metodă arhaică, asemănătoare semnalelor cu fum ale
pieilor roșii, făcând valuri în acel continuum din care făceau parte; valuri suficient
de mari încât au ajuns până și la noi, după atâta amar de timp și spațiu. Și au
ajuns chiar în toamna lui 2015, la aproape un veac după ce Einstein și-a făcut
cunoscută celebra, dar de puțini înțeleasa, teorie a gravitației, care prorocea
între altele și existența unor astfel de singularități, numite găuri negre în
folclor, precum și posibilitatea producerii și propagării undelor gravitaționale
în continuumul spațiu-timp.
Și uite-așa se consolidează poziția acestui nou eter în
teoriile, devenite de acum clasice, ale fizicii moderne. Doar că acest nou eter
este mediul prin care se propagă undele gravitaționale, și nu cele
electromagnetice cum se credea pe vremea când a fost imaginat în forma lui
inițială. În urma acestor noi întâmplări din lumea științifică, cred că acea
constantă universală numită până acum, în mod abuziv, „viteza luminii în vid” va
fi rebotezată ca „viteza undelor gravitaționale” (poate „graviteză” sună mai
cool). De fapt Einstein a postulat că există o viteză maximă a transmiterii
interacțiunii în univers, iar faptul că lumina se propagă chiar cu această
viteză, este doar o coincidență. Fericită.
Ca o altă coincidență, tehnică de data asta, este interesant
de remarcat că aparatul cu care au fost detectate acum undele gravitaționale
este același tip de interferometru pe care l-au folosit Michelson și Morley în
celebrul lor experimentum crucis care i-a pus cruce eterului pe stil vechi. (De
fapt povestea e puțin mai complexă, dar nu puteam să ratez jocul ăsta de
cuvinte...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu