duminică, 6 decembrie 2015

Un veac de singularitate

Acum un secol, în 1915 toamna, a fost înfăptuită Marea Revoluție din Noiembrie. De unul singur, Albert Einstein a răsturnat (din nou!) fizica, după ce, cu doar un deceniu în urmă o mai comisese o dată.
Interesant (între alte lucruri interesante) mi se pare că, în 1905, arunca afară, pe fereastra fizicii, eterul, doar pentru ca în 1915 să îl bage înapoi pe ușa principală sub numele de spațiu-timp.
Eterul a avut o carieră fulminantă în fizică, iar existența sa părea a fi de domeniul evidenței din momentul în care s-a dovedit experimental că există unde electromagnetice. Acestea, unde fiind, trebuiau să se propage printr-un mediu fizic, pentru că asta se știa că sunt undele: propagarea unor deformații ale unui mediu elastic. Deci toată lumea era de acord că acest mediu trebuie să existe și, pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a zis „eter”. Și uite-așa, câmpul electromagnetic a fost considerat ca fiind o deformare geometrică a acestei ciudate substanțe, pe care nimeni nu reușea să o pună în evidență direct, dar ale cărei proprietăți au fost deduse indirect, din experimentele cu unde electromagnetice. Din păcate, aceste proprietăți se contraziceau reciproc, ducând căruța fizicii clasice direct spre șanț. Problema s-a rezolvat prin celebra metodă a lui Alexandru, aplicată de data asta de un oarecare Albert care-și uza neuronii în Biroul de Patente din Berna și care a hotărât că eterul nu există. Toată lumea l-a crezut (deși nu a jurat pe Biblie), și au răsuflat cu toții ușurați. În această Teorie a Relativității Speciale (care se aplică doar la sistemele de referință inerțiale) spațiul și timpul nu mai sunt independente, ci se combină într-o ciudățenie cvadridimensională, total neintuitivă, care a fost botezată spațiu-timp.
După zece ani, același Albert Einstein își extinde teoria și la sistemele de referință neinerțiale și concepe cu această ocazie o nouă teorie a gravitației, cu care depășește toate hopurile în care se poticnise teoria newtoniană. Conform acestui nou model, câmpul gravitațional este o deformare geometrică a spațiu-timpului... Da, la fel cum, pe vremuri, câmpul electromagnetic era considerat o deformare geometrică a eterului. Iar Pământul (nu numai el), în mișcarea sa, trage după el spațiu-timpul, la fel cum pe vremuri trăgea eterul...

Oare urmează să intre în scenă Zweistein?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu