marți, 18 august 2009

Zburătorii

Bine că în sfârşit au observat şi celebrii „cercetători britanici” ceea ce era evident de atâta vreme: Filmele SF au dus la creşterea numărului de apariţii de OZN-uri. BBC News Magazine: „David Clarke, an expert on UFO sightings based at Sheffield Hallam University, believes there is a link between sightings and science-fiction.

Din păcate se fac chiar filme (pretins) documentare care prezintă fenomenul într-o manieră complet fantezistă.

Au trecut atâţia ani de când USAF a declarat că de când au terminat WWII se ocupă intens cu testarea a tot felul de aparate zburătoare (sâmburele de adevăr din fenomenul OZN) şi uite că se găsesc în continuare turme de „credincioşi” capabili să se închine la tot ce zboară.

10 comentarii:

  1. Adică vrei să zici că ozeneurile nu există?!!

    RăspundețiȘtergere
  2. OZN-urile sunt exact ceea ce le spune numele: Obiecte Zburătoare NEIDENTIFICATE. Dar în mintea multora, asta înseamnă automat "nave cosmice extraterestre", ceea ce este o prostie totală.

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci, Moş Crăciun nu există, Făt Frumos nu există, poveştile cică-s numa' basme. Măcar în extratereştri mai credeam şi eu şi când colo vii să-mi dărâmi şi ultima speranţă...

    RăspundețiȘtergere
  4. Adevăru' e că io-s cam dărâmător...

    Acuma să n-o luăm la modul absolut. N-am zis că nu exista extratereştri. Doar că mi se pare imposibil să fi ajuns de la ei de-acasă până-n curtea noastră. Şi să fie şi secretoşi, în loc să-şi trâmbiţeze performaţa!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. hahaha! "dărâmător". excelent!

    pina la urma, ce "dărâmati" dumneavoastra? incepeti prin a remarca o crestere a numarului observatiilor de ozn-uri, intr-o posibila corelatie cu invazia filmelor sf in cinema-uri, si terminati cu o incruntare la adresa "turmelor de credinciosi".

    [ cu siguranta stiti deja: fenomenul ufo a fost studiat metodic, iar de un an autoritatile britanice au facut publice, pe net, propriile arhive ufo. ]

    asadar cine sint "credinciosii"? cei care observa? cei care anunta? cei care cred ca vad nave extraterestre?

    intreb din curiozitate genuina, nu fiindca as incerca sa "darim" ceva. doar... n-am inteles exact ce va supara.

    RăspundețiȘtergere
  6. @gingav: În primul rând îţi mulţumesc că mă bagi în seamă; îţi atrag totuşi atenţia că am precizat încă din titlu că ăsta e un blog degeaba. Iar vorba "dărâmâtor" era o simplă glumă, un joc de cuvinte autoironic.
    Iar "credincioşi" ai fenomenului cu pricina îi consider pe cei care l-au transformat practic într-o religie şi aşteaptă să coboare omuleţii verzi cu hârzobul din cer şi să aducă un mileniu al prosperităţii pe Pământ. Sau să aducă apocalipsa, că aşa au văzut ei în nişte filme. N-ai auzit pe nimeni folosind expresia "Eu cred în ozeneuri"? Cum i-aş putea numi altfel decât "credincioşi în ozeneuri"?!
    Şi nu, nu mă supără şi nici nu mă încrunt la ei, ci doar îi consider nişte tolomaci prostănaci cu o mare doză de naivitate şi accente de stupizenie.
    Şi nici nu am de gând să încerc să le "dărâm" credinţa, că ar fi un efort degeaba.
    Un tip foarte inteligent a constatat, cu ceva timp în urmă, că prostia umană e infinită. Eu îl cred, şi n-am de gând să mă bat cu infinitul.

    RăspundețiȘtergere
  7. am inteles. :)

    "îi consider nişte tolomaci prostănaci cu o mare doză de naivitate şi accente de stupizenie." - macar nu-s periculosi: inca n-au pretentii sa arda pe cineva pe rug.


    cit despre "blogul degeaba..." am observat citatul din josul paginii: tuca despre bloggeri.

    ma recunosc stupefiat de dispretul manifestat de multe "personalitati" publice la adresa blogurilor.

    in primul rind, bloguri sint putine, mult mai putine decit persoane cu cetatenie romana. agramati sint in numar covirsitor - 90% sau peste, cred eu (fireste, fara sa ma bazez pe statistici oficiale). agramatii n-au bloguri. (ok, exceptii exista probabil. notabile dar nu fac diferenta.) blogurile apartin unei transe nesemnificative statistic. si-atunci de ce deranjeaza? [zic deranjeaza fiindca doar asa se explica atentia (negativa) pe care le-o dau "capetele luminate".]

    in al doilea rind (si aici imprumut fara rusine ideea unui blogger mai destept ca mine) in bloguri oamenii se exprima in scris. pentru asta, sint nevoiti sa depuna un efort: cel de a cauta cuvinte, a le potrivi in constructii corecte gramatical, pentru a verbaliza un gind. care poate fi banal, zero, o trivialitate; dar exercitiul acesta al exprimarii in scris structureaza mintea. pune ordine. sau macar ajuta la asta. macar o tresarire de gindire se produce acolo, in capetele "rimelor care au iesit la suprafata". (o exprimare mizera, zic eu. impardonabila.)

    ...asa ca eu privesc chioris la constructia "blog degeaba". :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Nici o problemă, poţi privi cum vrei.
    Trebuie însă să recunoşti onestitatea expresiei "blog degeaba", care nici măcar nu încearcă să-ţi dea iluzia că te va ajuta să-ţi lămureşti probleme existenţiale, că-ţi va limpezi hăţişurile politicii mondiale sau că-ţi va aduce fericirea pe tavă.
    Iar citatul din opera "maestrului", speram că este evident că l-am plantat acolo în cheie ironică, cu o oarecare doză de sarcasm. Fiindcă mi se pare stupefiantă părerea lui cum că cei care nu au nimic (important) de spus ar trebui să tacă; să le fie interzisă flecăreala - filosofia de berărie - şi să se transforme într-o turmă fără gânduri proprii (bune, proaste...), care înghite ideile concepute, mestecate şi rumegate în prealabil de "formatorii de opinie".

    RăspundețiȘtergere
  9. Ziariştii au o mare problemă cu faptul că cititorii lor au început să prindă glas. Că ăsta-i blogul: glasul cititorului anonim de ziare. Al consumatorului anonim de mass-media.
    Iar cititorii sunt ok atâta vreme cât sunt mulţi, asigură tiraj/trafic mare, da' TAC.

    Iar faza aia cu "fără să aibă nimic de zis" e de tot râsul. Ca nişte cititori ce suntem, ştim prea bine câţi ziarişti care n-au nimic de zis scriu articole, le publică şi mai iau şi bani pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  10. Exact, Dia, ziariştii se obişnuiseră să monologheze, nu să dialogheze. Schimbarea i-a cam şocat pe unii.

    RăspundețiȘtergere