Internetul lui Esop

Din când în când se mai trezeşte cineva să propună reglementarea/controlarea internetului. Pe diverse motive serioase: piraterie (audio-video, jocuri, diverse aplicaţii), hacking etc., dar şi din motive subiective/personale: unele persoane publice se simt lezate de părerile, depreciative la adresa lor, exprimate sincer (şi uneori într-un limbaj violent) de diverşi forumişti, blogherişti şi comentatori, adică oameni dornici de a-şi da cu părerea despre orice, oriunde şi oricum – politică de berărie, adică. Pe aceştia ar dori să-i vadă reduşi la muţenie. Este un alt simptom al caracterului încă feudal al societăţii noastre: ei, aristocraţii, se simt îndreptăţiţi să beneficieze de privilegii şi să fie izolaţi de plebe – dar asta e altă poveste.

De fapt, de câte ori a apărut un mijloc de comunicare nou, s-au găsit oameni care să-i vadă doar partea rea şi să-l condamne în întregime. Acuma este internetul la rând şi i se pun în cârcă (aproape) toate problemele omenirii.

Să ne amintim că a fost o vreme în care toate relele „veneau” din televizor; chiar şi azi auzim destul de des cât de rău este influenţată educaţia copiilor de vizionarea unor emisiuni „neadecvate vârstei”.

Cei care avem suficienţi ani ne amintim şi că au fost vremuri în care exista o părere destul de răspândită că cititul cărţilor „te strică de cap”. Sunt convins că ideea asta a încolţit imediat după inventarea tiparului; povestea lui Don Quijote, cel smintit de romanele cavalereşti, este edificatoare.

În antichitate, neavând la îndemână vreun mijloc tehnic de comunicare bun de blamat, s-a găsit cineva care să incrimineze chiar limba. Povestioara, atribuită lui Esop – care a cumpărat limbi şi când a fost trimis după lucruri bune şi când a fost trimis după lucruri rele –, este foarte cunoscută şi, de fapt, arată şi latura pozitivă a comunicării interumane, nu doar pe cea negativă:

„...ce este mai bun si mai frumos în viaţă? Nu este oare limba, căci toată învăţătura şi filosofia prin ea se arată şi se învaţă? Dările şi luările, neguţătoria, închinăciunile, laudele şi chiar muzica – prin ea se fac. Prin ea se fac nunţile, se zidesc cetăţile, se mântuiesc oamenii, şi pe scurt: toată viaţa noastră prin ea stă. Aşadar, nimic nu este mai bun decât limba.”

„...ce e vreodată mai rău decât limba? Au nu prin ea se strică cetăţile? Au nu prin ea se omoară oamenii? Au nu toate minciunile, blestemele şi jurămintele strâmbe se fac într-însa? Au nu căsătoriile, domniile şi împărăţiile se strică din ea? Pe scurt: toată viaţa noastră prin ea se umple de nenumărate răutăţi!”

Un alt mod de a spune că nu armele ucid oameni, ci oamenii ucid oameni.

Până la urmă, degeaba dăm vina pe tehnică (tipar, televiziune, internet), adevărul este că răul e în oameni; împreună cu binele.