A zecea prioritate tehnocrată (ultima pe listă, cu voia...):
„Mutarea accentului în actul educaţional de pe transmiterea
de informaţie pe crearea de competenţe pentru viaţă și reducerea sarcinilor
birocratice care apasă pe cadrul didactic.”
Despre mutarea accentului de pe transmiterea de informații
pe aplicații practice (că acuma le zice „competențe” e doar chestie de
modernizare a limbajului) aud de pe la începutul anilor ’80, așa că sunt
imunizat, nu mai e cazul să mă întreb cum o să se „implementeze”.
Dar abia aștept să văd reducerea sarcinilor birocratice care
apasă pe cadrul didactic. Sunt sigur că se va rezolva prin înființarea unei
direcții speciale în minister care va avea câte un pui în fiecare inspectorat
județean și câte un puișor în fiecare școală. Iar fiecare profesor va raporta
lunar (pe un formular tipizat, de minim zece pagini) ce a făcut până în acel
moment, și ce are de gând să facă în viitorul apropiat, ca să reducă birocrația
care-l apasă. Apoi comisia din școală va întocmi un raport către comisia
județeană, aceasta va raporta către minister, iar la finalul anului, direcția
respectivă ne va arăta un grafic frumos colorat din care se va vedea clar cum a
scăzut constant, lună de lună, birocrația din învățământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu