Despre învățământul din SUA:
„Între 1960 şi 1975, numărul colegiilor şi universităţilor
americane a crescut de la 2040 la 3055. În „anii de aur" ai expansiunii,
cele noi se deschideau într-un ritm de unul pe săptămînă. Numărul studenţilor a
crescut de la 3,6 milioane în 1960 la 9,4 milioane în 1975, cea mai mare
creştere (4 milioane) avînd loc în sectorul de stat. Incluzînd şi studenţii
nelicenţiaţi, el a depăşit pragul de 11 milioane în 1975, cu un cost anual de
45 de miliarde de dolari.
Era de aşteptat ca această vastă investiţie în resurse umane
nu numai să stimuleze dezvoltarea şi mai mare, ci şi să atingă scopuri morale
şi sociale sporind l'embourgeoisement al clasei muncitoare. Avea să facă din
„democraţia clasei de mijloc [...] cu toate libertăţile ei", după cum a
spus Clark Kerr, „valul viitorului", asigurînd astfel mulţumirea generală
şi stabilitatea politică şi în special consolidînd sistemul capitalist luminat
care a făcut totul posibil.
De fapt, s-a întîmplat pe dos. La nivel preuniversitar, în
timp ce cheltuielile s-au dublat, apoi s-au triplat, performanţa educaţională a
scăzut. Se aşteptase un oarecare declin pînă cînd sistemul avea să absoarbă
marile grupuri minoritare, dar nu de asemenea uriaşe dimensiuni. Cel mai bun
indice, rezultatele Testului de Aptitudini Şcolare, a arătat în anii 1963-1977
un declin de patruzeci şi nouă de puncte în aptitudinile verbale şi unul de
treizeci şi două de puncte în aptitudinile matematice (pe o scară de 800). La
mijlocul anilor '70 o mulţime de rapoarte pesimiste sugerau că o educaţie mai
extinsă şi mai scumpă nu rezolva nici un fel de probleme sociale. Rata criminalităţii
în rîndurile copiilor cuprinşi în sistemul de învăţămînt a crescut inexorabil.”
(Fragment din „O istorie a lumii moderne” de Johnson Paul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu