Citesc pe contributors o amintire a lui Gabriel Liiceanu
despre Alexandru Dragomir:
„Într-o dimineață (era după 1990), ducându-mă la el acasă,
pe strada Arcului, l-am găsit cu un caiet pe măsuța de lucru.
– Aha, deci scrieți!, am strigat triumfător, ca și cum l-aș
fi prins făcând ceva necurat. Și atunci de ce nu publicați?, am continuat.
– Pentru că nu mă in-te-re-sea-ză!
– Atunci de ce scrieți?
– Nu scriu, în sensul în care înțelegi dumneata asta. Îmi
iau note. Notez. Scriu pentru mine.
– De ce?
– De ce? Ca să înțeleg. Ca să nu mor bou!”
Întâmplarea asta îmi amintește o alta, de prin ’83, cu
protagoniști mult mai puțin iluștri.
În vremurile acelea mă străduiam să-i conving pe elevii unui
liceu agroindustrial că învățând (nu memorând) câteva noțiuni elementare de
fizică poți căpăta deprinderea să gândești cu neuronii proprii.
La clasa a XI-a, de viitori zootehniști, am fost întrebat la
un moment dat:
– De ce să învățăm cum se mișcă electronul ăla, de vreme ce, oricum, noi tot la coada vacii ajungem?
Deși întrebarea (foarte bună și mereu actuală) m-a luat prin
surprindere, am găsit pe loc un răspuns, zic eu, potrivit contextului:
– Ca să existe o deosebire între cei care se află de o parte
și cei care se află de cealaltă parte a ieslei.
Cred că asta ne definește ca oameni: simțim nevoia să înțelegem. Pentru asta ne folosește
rațiunea.
De asta sunt împotriva modului în care se „predă” acum
religia în școlile din țara asta. Este o metodă de reprimare a rațiunii, este
un sistem profund antiuman.
Cred că zilele astea tocmai am aflat un alt motiv pentru care ar fi bine să înveți carte cât încă ești elev: Poate ajungi director de școală și când ți-o cere MEN-ul coordonatele GPS ale școlii ar fi de dorit să nu o plasezi în deșertul Arabiei și nici lângă cercul polar. Și ar fi și mai bine ca altitudinea să nu o confunzi cu înălțimea clădirii...
RăspundețiȘtergere