Se pare că unora a început să le fie frică de pușcărie.
Îmbucurător lucru, aș zice eu.
După cum spuneam și cu altă ocazie, singura speranță ca țara
asta să devină un stat adevărat este ca bandiții care se bat ca chiorii (n-am
găsit altă rimă!) pentru putere să se bage reciproc la pușcărie. Măcar câțiva,
până se prind toți, din toate găștile, că se poate.
Până de curând nimeni nu a încălcat pactul nescris: râdem,
glumim (ne înjurăm, ne scuipăm), dar nu sărim gardul „înăuntru”. La un moment
dat, când a văzut că funia chiar se apropie de par, Năstase a ținut să-i
amintească (public!) băsescului că în trecutul lui primministerial a avut
ocazia să-l lege, dar l-a menajat, că doar amândoi sunt „oameni de onoare”, „pezzi
da novanta”, și, după cum se știe, corb la corb nu-i frumos să-și scoată ochii.
M-am întrebat mereu de ce ăia din lumea normală au parte de
politicieni responsabili, cinstiți (în limite rezonabile...), care se ocupă
într-adevăr de bunul mers al statului pe care-l slujesc, iar noi avem mereu de
ales între două (sau mai multe) rele. Cred că explicația fenomenului nu constă atât
în calitatea morală superioară a exemplarelor de animale politice din
menajeriile occidentale, cât mai degrabă în frica lor de pușcărie. Care nu-i
degeaba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu