Scuza

Spre surprinderea mea (plăcută), Funeriu a reuşit să-şi continue campania pe frontul bacalaureatului şi în sesiunea din august. Uite că m-am înşelat.

Bineînţeles că doar cu atât nu se rezolvă problemele învăţământului. Dar este un pas, iar eu zic că este chiar primul care trebuia făcut. Deci Funeriu chiar a nimerit-o şi din punctul ăsta de vedere. Pentru că perspectiva unui examen corect la finalul liceului taie din start elanul celor care se bazează pe „virtutea inerţiei” pentru trecerea prin bacalaureat.

Bine, aşa se vede situaţia la o privire superficială; adevărul este că şi anul ăsta s-a copiat în ambele sesiuni – nu chiar la nivelul tradiţional, dar s-a copiat. Am avut ocazia să stau de vorbă cu câţiva informaticieni (din diferite colţuri de ţară) care au montat faimoasele camere video şi am aflat că existau zone moarte din care un supraveghetor binevoitor putea dicta netulburat rezolvarea subiectelor, dacă avea chef. Dar uite că nu toţi au mai avut chef să-şi bată joc de propria meserie, şi au găsit în prezenţa camerelor scuza perfectă.

Pentru că în ţara asta îţi trebuie o scuză plauzibilă ca să îndrăzneşti să fii corect.

From London with Love

O fi’nceput?

Întâmplarea pe care mi-au reamintit-o imaginile cu peisajul londonez s-a petrecut în haialaltă Românie, pe vremea când Ceauşescu încă nu căzuse de pe cer (la toate mitingurile se striga „Ceauşescu pe cer e!”), dar toată lumea aştepta cu speranţă şi încredere evenimentu’.

Cică într-o zi, într-o intersecţie, un şofer trece pe galben, iar un miliţist, scrofulos la datorie, îl trage pe dreapta şi dă să-i aplice* legea. Şoferul, cu muştarul sărit, dă şi el să-i aplice miliţistului câteva palme, iar respectivul nu-i rămâne dator, aşa că începe între ei o păruială în lege (că doar de la călcarea legii pornise).

Un alt şofer opreşte maşina lângă ei, se dă jos în mare grabă şi începe şi el să-l altoiască cu spor pe miliţist.

Bineînţeles că în scurt timp ordinea şi disciplina sunt restabilite iar cei doi şoferi turbulenţi ajung la secţie, unde, după cele două perechi de palme obişnuite pentru stimularea memoriei şi a sincerităţii, sunt întrebaţi ce dracu’ i-a apucat să agreseze organu’. Primul îşi cere iertare şi se scuză că era foarte nervos din cauza unor probleme de familie şi când a auzit de amendă nu s-a mai putut controla...

Iar al doilea răspunde scurt: „Io am crezut c-a’nceput.”

* Pe vreme aia, „a aplica” avea cu totul alt sens...

Cei mai buni 30000

La apelul de seară s-au găsit 30000 de poliţieni cu pile.
Ce se va întâmpla cu ei? Nimic, bineînţeles. De vreme ce au pile, cine-i nebun să-i deranjeze? Aşa că urmarea logică va fi "disponibilizarea" (ce cuvânt simpatic!) unui număr oarecare dintre ceilalţi, amărăşteni fără proptele.
Cred că va urma o cursă contracronometru pentru achiziţionarea piluţei salvatoare. Ultimii clasaţi vor fi "debarasaţi".

Transcendentale

Meditaţii online!!! Asta lipsea şcolerilor studioşi care n-au trecut de bac fiindcă se holbau camerele video în fiţuicile lor.
Cum pot să aibă unii o imagine atât de deformată despre activitatea numită "învăţare"?

Am mai citit cândva, pe undeva, că învăţământul ar merge perfect dacă s-ar posta pe internet nişte lecţii foarte bine făcute. Că elevii ard de dor să citească dar îi doare mâna să deschidă un manual. Iar la şcoală oricum nu pot învăţa nimic, că nu-i lasă profii ăia răi, aşa că de ce să se ducă degeaba?
În schimb, onlainu' !...

Pisica în cizme

O aşteptam cu nerăbdare şi curiozitate. Mă întrebam când o să apară, cine va fi protagonistul şi sub ce formă va fi prezentată. Vorbesc despre pisică. Pisica aia care urma să-i fie arătată lui Funeriu. Şi iat-o în toată splendoarea: (Ministerul Educaţiei trebuie) să găsească o soluţie pentru "a da o şansă" copiilor care au picat examenul de bacalaureat în prima sesiune.

Acum câţiva ani, când s-a găsit un profesor să spună în gura mare ceea ce ştiam toţi, şi anume că bacalaureatul este fraudat sistematic, problema a fost rezolvată de ministrul „de resort” care a ieşit în faţa naţiunii şi i-a tras de urechi pe profesorii care nu-şi văd lungul nasului, iar pe bacalaureabili i-a liniştit, asigurându-i că cei care au furat pot fura liniştiţi mai departe. De data asta se pare că „a defectat” chiar ministrul, aşa că băsescul s-a văzut nevoit să ia personal problema în mâini. Dragul de el, uite-l cum ne scoate mereu din toate necazurile!

Aşa că, după cum era de aşteptat, în sesiunea din august bacalaureatul va fi ce-a fost, şi mai mult decât atât.

Dar nu e cazul să se spetească mititeii pregătind fiţuici. De ce atâta stres? Un întreg univers va „conspira” pentru succesul lor. Supraveghetorii vor fi trimişi în săli cu misiune ordonată (şi foaia cu rezolvările în dinţi) de către onor comisiile în persoană. În persoana preşedinţilor de comisii, bineînţeles, care, universitari fiind, vor veni şi ei la faţa locului tot în misiune ordonată. În ultima vreme o luaseră cam à la légère dumnealor şi nu se mai osteneau să se prezinte pe tarla, lăsând inspectoratele judeţene să numească preşedinţi dintre inspectori şi directori de licee. Şi uite ce-a ieşit! Ăştia l-au luat în serios pe Funeriu, s-au speriat şi n-au mai îngrijit cum se cuvine culturile de tinere vlăstare; iar promovabilitatea, neprăşită, neudată, n-a mai crescut la nivelul aşteptat în universităţi. Cine-i de vină pentru recolta slabă? Păi chiulangiii ăia de universitari care s-au gândit că indemnizaţia de preşedinte de comisie nu merită efortul deplasării. Dar în august se vor duce şi gratis dacă li se va cere, fiindcă au văzut şi ei pisica, devenind astfel conştienţi că-şi riscă fotoliul (scaunul, taburetul, strapontina... după facultăţi) dacă nu se întorc la toamnă cu snopii de studenţi în căruţă.

Atâta lucru bun făcuse şi ăsta, Funeriu, săracu’... Da’ degeaba...

Schimburi

Am auzit demult (tare demult...) că transsiberianu' a oprit la un moment dat în mijlocul Siberiei şi nu mai dădea semne că ar vrea să mişte. După câteva ore, un călător mai puţin răbdător l-a întrebat pe şeful de tren care-i motivul, iar acesta îl lămureşte în două vorbe că mecanicii schimbă locomotiva. După alte câteva ore în care nu mişcă nimic, călătorul revine cu obsesia lui, întrebândul pe şef dacă mecanicii n-au terminat cumva de schimbat locomotiva. Răspunsul veni prompt: "Ba da, cum nu! Au schimbat-o pe vodcă."
Până de curând eram convins că ăsta e un banc. Mi-am schimbat părerea.

Centralizare deasă

Cam ăsta e sensul pe care îl înţelege băsescul când vorbeşte despre „des-centralizare”. Altfel nu-mi explic de ce foloseşte cuvântul ăsta pentru a caracteriza trecerea de la 42 la 8 judeţe. În „logica” (n-am găsit altă rimă...) lui, o completă descentralizare a administraţiei va fi atunci când toată ţara va fi un judeţ, iar toate dosarele cu acte şi documente de care are nevoie cetăţeanul în colaborarea lui fructuoasă (şi aproape zilnică) cu birocraţia se vor plimba până la Bucureşti pentru aprobări sau dezaprobări...

Acuma, serios vorbind (ceea ce mi-e foarte greu pe un asemenea subiect), dacă se doreşte cu adevărat descentralizarea administraţiei, asta se poate face indiferent dacă sunt 42 sau 8 judeţe. Pentru că numărul judeţelor nu are nicio legătură cu numărul hârtiilor după care trebuie să alerge un cetăţean prin n-şpe birouri şi ţ-şpe instituţii. Atâta vreme cât reglementările asupra vieţii noastre cotidiene devin din ce în ce mai stufoase, birocraţia nu poate decât să crească, independent de numărul judeţelor.

Evident că propunerea useliştilor, de păstrare a judeţelor şi înfiinţarea peste ele a unor regiuni, este o prostie cu clopoţei, care are doar meritul că nu ne minte frumos, ci ne spune direct şi fără ocolişuri că vrea creşterea aparatului administrativ şi implicit multiplicarea punctelor de colectare a şpăgilor.

În schimb, varianta băsescului, explicată de purtătorul său de cuvânt, „premierul” (nici aici n-am găsit altă rimă...) Boc, propune practic acelaşi lucru, dar cu vorbe mai ocolitoare. Adică dispar judeţele actuale, apar cele mari şi noi, dar se păstrează „descentralizatele” pe structurile judeţelor vechi. Bineînţeles că astea vor trebui să „raporteze” către centrul noului judeţ, deci şi acolo se vor înfiinţa nişte birouri de adunat hârtii, de unde se vor transmite spre ministere alte „rapoarte”. Care e deosebirea faţă de varianta USL? Eu nu văd altceva decât înfiinţarea unui nou nivel administrativ, adică exact ceea ce critică Boc la propunerea opozanţilor.

Singura deosebire este desfiinţarea consiliilor judeţene actuale (42 bucăţi) şi înfiinţarea altor consilii judeţene („decât” 8). O, da, are de ce să se bucure cetăţeanul: scade numărul de consilieri judeţeni, scade numărul bampirilor!!! Chiar aşa? Păi numărul ăla depinde de populaţia judeţului, iar acuma judeţele fiind mai mari... cred că putem aplica regula-de-trei-complicată şi, chiar dacă ne dă cu virgulă, constatăm că nu prea scade nimic. Şi nu văd nici motive să apară alţi consilieri (mai curaţi, mai uscaţi...), că doar tot ăştia vor candida la alegeri. Iar baronii locali pe care-i afuriseşte băsescul nu cred că-şi vor pune juvăţul de gât de ciudă (ce motive ar avea?) ci îşi vor continua colaborarea fructuoasă cu noile judeţe, că doar şi acolo, în noile puncte de decizie asupra fondurilor de prăduit, se vor întâlni cu vechii lor tovarăşi de la vechile puncte.

Aşa că avem de-a face doar cu aplicarea în practică a celebrului principiu farfuridian. Evident, degeaba.

Legea s’o caciu

Văd că toată lumea a sărit la beregata nefericitului ăla, care, crezându-se deputat (uninominal, nu ca prostovanii ăia de listaci!), vrea să facă o lege împotriva „scrisului dă la filme”. Chiar aşa, ce atâta scris? Că p’ormă mai trebuie şi citit – treabă din ce în ce mai grea, pe măsură ce cresc noi generaţii de români.

De-a dreptul sublimă mi se pare motivaţia principală din propunerea susamintită, şi anume că prin subtitrare se deteriorează limba română fiindcă în scris se folosesc „cuvinte noi” (de parcă în varianta vorbită s-ar folosi doar din alea vechi!), care-s tare periculoase, afectând ele însele identitatea naţională. Asta îmi aminteşte de iubitorul de balene pe care-l pomeneam cu altă ocazie. Adică dacă scriem prost, hai mai bine să nu mai scriem deloc, să nu ne mai chinuim să citim, că cititul e muncă grea şi degeaba – ce rost are să-l învăţăm?

Şi dacă mai vin ăia de la Iuropa să ne testeze cu PISA, măcar să-i lipsim de obiectu’ muncii!

Pe de altă parte, nu văd de ce ar fi necesară o lege în privinţa asta, că doar nu interzice nimeni unei televiziuni să renunţe la subtitrare în favoarea dublajului. Nu există nicio lege care să impună subtitrarea filmelor, aşa că dacă o televiziune va sesiza ca-şi poate creşte ratingul, va trece fără jenă la varianta dublajului, oricât ne-om da cu curu’ de pământ noi, ăştia, mai „intelectualii”. Eu cred că la asta se va ajunge cât de curând, ţinând cont că filmele pentru copii sunt deja dublate. Iar copiii cresc... şi imediat vor trece la telenovele... şi ei nu sunt obişnuiţi să citească subtitrarea... şi, uite-aşa, piaţa va cere dublaj, iar cererea trebuie satisfăcută că aşa zice marketingu’.

Plug în plai

„...decât să stau la cârciuma satului, mai bine mă duc şi bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei!”

Uite că i-a dat Dumnezeu gându’ ăl bun şi-o să mai lase dracului ţoiu’, zic eu, citind ziarul cam pe diagonală. Mă uit mai bine şi văd că de fapt e un set de învăţături către ţăranul român cel neperformant care stă cu hectaru’jumate în fundu’ grădinii şi nu vrea să-l conecteze la economia naţională. Dacă n-a auzit de „plug-in”!

După cum arată comentariile agricultorilor de internet apărute în diverse locuri, văd că nici după îndemnul primit nu-i trage aţa spre coarnele plugului. Cică e activitate ineficientă, scoţi mai puţin decât bagi, trebuie să aduci bani din altă parte şi nu-i de unde...

Mofturi!

Cum adică nu-i de unde? Păi nu vi s-a lămurit şi problema asta la momentul potrivit? „Al doilea job” – asta-i soluţia primită mură-n gură de la licuriciofilul nostru naţional.

Parcă-l văd în goldăncrâşma lui favorită, cu cinzeaca de uischi în faţă, filozofând alături de unul dintre puţinii români performanţi (becalianu’, mondialu’... care i-o fi mai la’ndemână): „N-ai cu cine, mă! Nişte ţărani...”

Războaiele lungi şi dese...

După reacţia violentă a irakienilor care au atacat o reprezentanţă ONU şi au ucis câţiva ghiauri aflaţi la îndemână, o mulţime de occidentali civilizaţi, îmbibaţi de ipocrizia politicalcorectnesului, au sărit cu gura şi (mai ales) condeiul pe imbecilul pastor american care, având totuşi oarecari reţineri în a arde pe rug un eretic în carne şi oase, şi-a satisfăcut ambâţul folosind un exemplar din celebra carte „scrisă” de un analfabet după dictarea lui Gavrilă în persoană.

Pe lângă imbecilitate, gestul respectivul grataragiu amator mai are o calitate: arată clar că războiul la care participăm de un număr de ani (urmaşii urmaşilor istoricilor noştri îşi vor lua doctorate încercând să stabilească data exactă a izbucnirii lui) are o puternică latură religioasă. Alături de cea economică, evident.

Se pare că presupunerea mea nu era chiar degeaba...

Ce pe apă nu curge

Credeam că povestea severinului de apă se va dezumfla în două-trei zile, dar individul se vrea vedetă cu orice preţ şi se comportă ca atare. Ca porcu’, adică.

Pe mine m-a lămurit câte parale face de când s-a apucat să ne povestească ce periculos e hidrogenul din apă. Am văzut că mulţi îi trec cu vederea episodul respectiv pe motiv că nu tot omul e obligat să aibă cunoştinţe ştiinţifice, nici măcar minime. Părere normală, ţinând cont că a ajuns de mare fală să te lauzi că ai ieşit din şcoală prost ca lemnu’ şi doar „şcoala vieţii” te-a făcut „om”. Interesant este că exact asta ziceau şi activiştii bolşevici din anii ’50. Ca să vezi ce rotaţii elegante face istoria!

Dar să „readucem la cătare” (©MHS) ipochimenul suspomenit. Nu ignoranţa lui în materie de apă chioară e deranjantă ci modul în care vorbeşte cu convingere despre lucruri de care este total străin. Şi-i merge! În ciuda grosimii evidente a şoricului de pe fălci, o mulţime de oameni îl iau în serios şi au în continuare o părere foarte bună despre acest mincinos patologic, bazându-se doar pe vorbele goale cu care-şi înveleşte (ca pisica) mintea seacă.
Aşa a ajuns şi el să creadă că poate construi o realitate doar din vorbe şi e convins că este suficient să-şi strige nevinovăţia şi toată Europa o să-l creadă şi o să-i ceară scuze. Poate visează şi daune morale... Sper că de data asta va fi degeaba.

Hai, Libi !!!

Invazia Libiei după alte câteva asemenea... Scopul? Nobil, evident! Să-i salvăm pe asupriţi de sub asuprirea asupritorilor.

Nu ştiu de ce, mi-amintesc de un fragment dintr-o carte simpatică pentru copii, în care un reprezentant al unei societăţi dedicată ocrotirii balenelor zicea:

„Scopul nostru comun este ocrotirea cetaceelor împotriva mortalităţii. Ce mijloace avem noi pentru atingerea acestui scop nobil? Ştiţi cu toţii foarte bine, domnilor, că singurul remediu activ este distrugerea cetaceelor, întrucât, fiind distruse, n-o sa mai aibă cine să moară.”

Şi-aşa libienii ăia trăiesc degeaba... Ca şi irakienii... Ca şi afganistanezii...

Ce, se compară cu Visu' American?

Arabesc

Unii zic că a venit 1989 peste lumea arabă.
Mie mi se pare că mai degrabă a revenit 622 şi mă aştept să apară Profetul care să-i adune pe arabi de pe drumuri, să le arate o direcţie (cam spre N-V, aşa...) şi să pornească jihadul. Sau poate jihadul a pornit deja şi noi nici n-am observat.
Mă întrebam odată dacă în toamna lui ’39 europenii şi-au dat seama că începuse al doilea război mondial. Ăsta să fie oare al treilea?
Şi din nou ruşii şi americani vor fi în aceeaşi barcă, de voie, de nevoie. Dar chinezii?

Şcoală model

Toţi răuformatorii care s-au preaocupat în ultimele două decenii de învăţământul nostru se lăudau că aplică modele de succes împrumutate de prin Europa civilizată. Aplicarea s-a făcut cu atâta aplicaţiune că eu n-am reuşit să ghicesc originalul.
Dar acum, cu ajutorul lui H. Daumier, cred că m-am luminat.

O carieră de succes

Aşa cum mă aşteptam, şefii lui Şoric i-au legalizat transferul în celălalt departament al Ministerului Afacerilor Interne, extrem de lucrativul „Interlopia Nostra”. Sunt curios dacă se va găsi vreun ziarist care să ne spună peste câteva luni cât de bine s-a integrat şoricu’.
Dintre motivaţiile operaţiunii, sublimă prin sinceritatea ei se remarcă următoarea:
„Seful Politiei Romane a precizat ca printre abaterile disciplinare retinute se afla cele legate [...] de prezentarea eronata in fata presei a unui concept politienesc, care a creat o imagine subiectiv-negativa a Politiei.”
Adică a călcat omertaua...
Da’ las’ că o reperează don Popa!

Al doilea

Constat cu mirare că sfatul cu „al doilea job” (pe care eu l-am considerat o glumă cinică în vremurile astea în care dispar zilnic locuri de muncă) a fost înghiţit pe nemestecate de adulatorii băsescului, inşi care acuma îl rumegă şi-l scuipă pe diverse bloguri, forumuri şi ziare.
Logica lor e simplă:
– N-ai bani? – Ia-ţi încă o slujbă!
– Munceşti 24 de ore pe zi şi tot degeaba? – Mai lucrează şi noaptea!
– N-ai pâine? – Mănâncă cozonac! (ca să apelez şi la clasici – poate se vede mai clar absurdul)
Dar de ce să limităm această opţiune salvatoare doar la cei care au deja un „prim job”? Cred că ar fi benefică aplicarea metodei la întreaga populaţie a planetei, dornică de a scăpa de sărăcie.
Parcă-l văd pe Obama ţinând un discurs cu audienţă mondială:
- Fraţilor, şomerieni din toate ţările, toate problemele voastre vor dispare peste noapte dacă urmaţi sfatul pe care vi-l dau dezinteresat şi gratuit: Luaţi-vă al doilea job! Criza economico-financiară va deveni amintire prin simpla aplicare a acestei geniale idei pe care tocmai mi-o sugeră prietenul licuriciofil danubiano-carpatin de extracţie mioritică.

Altu’ mai trainic...

„Vine un 2011 in care ne vom reveni economic, dar nu pe structura aceluiasi stat”
Chiar aşa! Ce stat mai e şi ăsta care nu permite decât două mandate pentru un preşedinte? Şi alea doar de cinci ani bucata! Se impune o modernizare. Alt stat, altă distracţie!

Aia cu necesitatea scăderii cu un sfert a funcţionărimii îmi place cel mai mult; sigur se va concretiza prin reducerea locurilor de muncă din învăţământ, că doar asta e limpede şi pentru ultimul ministru: „funcţionari” e sinonim cu „profesori” în mintea băsescului, care îi tot trage de urechi şi-i trimite după „al doilea job” pe pereţi, că şi aşa pierd doar 16 ore pe săptămână prin şcoală degeaba.