Să apelăm la înţelepciunea clasicilor: „Fisika iaşte o ştiinţă ghespre cum lucră natura şi lejile mai apoi la cari se supune acea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.”
Clar!
Dacă o luăm etimologic, înţelegem că fizica se ocupă cu studiul naturii, dar dacă ne gândim că şi chimia tot cu fenomene din natură are de-a face, biologia la fel, şi parcă nici geografia nu are în vedere doar „artificialităţi”, începem să nu prea înţelegem multe. Iar despre matematică discuţia e deschisă în continuare: 1. Obiectele şi teoremele pe care le manevrează există în mod obiectiv, fiind descoperite de matematicieni? sau 2) Toată matematica este o invenţie umană?
Dar nu de naturaleţea sau artificialitatea matematicii ne împiedicăm noi acuma.
Singurul lucru care poate face puţină lumină în delimitarea domeniilor diferitelor ştiinţe pare a fi gradul de generalitate. Fizica se ocupă cu cele mai generale fenomene ale naturii, fenomene care se manifestă şi în chimie, şi în biologie, şi în geografie, şi în astronomie... De fapt, la afirmaţia despre generalitate s-ar putea ca filosofia să se simtă uşor lezată în demnitatea ei, dar graniţa dintre fizică şi filosofie a fost întotdeauna difuză; de fapt chiar lucrarea fundamentală a fizicii se ocupa cu „filosofia naturii”.
Caracteristic fizicii este şi un aparat matematic care îi dă precizia şi exactitatea cu care descrie fenomenele naturale. Interesant este că uneori predicţiile date de aparatul ăsta nu prea corespund cu realitatea; aşa că trebuie revizuite premisele, şi trebuie pornit apoi pe alt drum, cu alt eşafodaj matematic...
Şi uite aşa ajungem la o nedumerire: de vreme ce fizica studiază natura, cum ajung teoriile ei despre natură în conflict chiar cu natura?
Adevărul e că fizica nu studiază natura.
Fizica studiază nişte modele pe care le construieşte ea însăşi cu ajutorul aparatului ăla matematic pe care-l pomeneam mai sus. Iar modelele respective seamănă cu natura doar în anumite limite şi cu anumite aproximaţii. Succesul unui astfel de model este dat şi de precizarea cât mai exactă a limitelor lui de aplicabilitate. Este absurd să pretinzi unui model să explice fenomene din afara sferei lui de „competenţă”.
Părerea că natura funcţionează după legi matematice este falsă. Se pare că „logica umană” funcţionează după alte reguli decât „logica naturii”, aşa că vom fi mereu nevoiţi să ne mulţumim cu metoda aproximativă a modelării. Asta e şi garanţia că ştiinţa nu are capăt, mereu va fi ceva de explicat.
Acuma sper că e clar ce este fizica.
„Ce este fizica, este... ce este, este, este arata... nu arata, arta... arta... ce... ce... ce ne învaţă, învaţă... învaţă... ce ne învaţă a gândi... bi... bi... ce ne învaţă... ce este, este... este arata, uite dracu! nu arata, ARTA, arta ce ne învaţă... ce este, este...”
Aferim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu