sâmbătă, 28 iulie 2012

Da’ de ce ?


Chiar așa. De ce îl vreau eu plecat din funcție pe băsescul nostru național?

Nu știu dacă motivele invocate în „actul de acuzare” sunt suficient de solide ca să susțină, din punct de vedere legal, demiterea. Nici nu mă interesează câtă constituție a apucat să calce în picioare în ultimii opt ani.
Dar pe mine, ca cetățean (simplu, evident), mă deranjează în primul rând atitudinea individului față de școală și toți ai ei:
- Școala scoate prea mulți filosofi... și ăia tâmpiți.
- Profesorii sunt plătiți prea mult pentru alea 3-4 ore pe zi pe care le „stau” la școală.
- Profesorii ar trebui să-și ia un al doilea job dacă vor să aibă din ce trăi.
- Profesorul este un parazit gras pe care-l ține în spate un ospătar slăbănog.
Jalnic este că majoritatea populației este de acord cu el și-l apreciază pentru că spune aceste „adevăruri” de la înălțimea fotoliului pe care-l ocupă.

Este de-a dreptul criminal din partea președintelui țării să contribuie atât de fățiș, prin exemplul personal, la distrugerea fărâmei de respect care încă mai există față de singura instituție care ar putea civiliza acest popor, perceput deja în toată Europa ca sălbatic și primitiv.
Părerea mea este că un individ cu o asemenea gândire rudimentară nu are ce căuta în funcția de președinte.
Așa că eu îl vreau dus.

4 comentarii:

  1. Da. Chiar asa. De ce va doriti un psd ist in locul 'presedintelui ales'? Si dati mi voie sa va intreb cum sunteti un simplu cetatean daca astazi mai incercati sa influentati parerea unora? Credeti ca asa face 'un simplu cetatean'? Sau un 'partizan pe state de plata'?
    Atitudinea fata de scoala si profesori este atitudinea intregii societati 'moderne', nu presedintele a creat o. Si are dreptate: majoritatea profesorilor sint platiti degeaba, iar unii sint chiar niste 'paraziti'. De ce sa nu plateasca impozit si profesorii care ne mediteaza copiii?
    Un individ cu 'asemenea gandire' directa ne trebuie acum.
    Asa ca eu il vreau presedinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, uite, ai apărut la timp. Tu ești un exemplu viu de component al acelui popor sălbatic și primitiv pe care îl vede occidentul viețuind în țara asta. Când auzi de școală și profesori, îți vine să scoți pistolul. Noroc că nu ai (sper).

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu inteleg de ce ma jigniti! Mi-am spus doar parerea pe blogul unui 'liberal descatusat de prejudecati', sper! Si, culmea ironiei, sunt in domeniu. Stiu cum functioneza scoala pe care o 'preamariti' in felul acesta.
    Sint un exponent al poporului 'salbatic si primitiv' pe care il dispretuiti d-voastra, domnule profesor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Exact așa te-am catalogat și eu. În cazul ăsta nu înțeleg de ce te simți jignit.

    RăspundețiȘtergere