Sinceritatea hoţului de cursă lungă

Mintea cea de pe urmă a băsescului: „După 20 de ani de la Revoluţie, 20 de ani de democraţie, am însoţit evoluţia democratică de dezvoltarea unui stat clientelar, în care întreaga clasă politică a acceptat dezvoltarea unui stat clientelar.

Perioada veseliei fără limite, de introducere a oricărui tip de sporuri, perioada angajării fără limite a oricărui număr de salariaţi – voturi să iasă! – ne-a adus aici.”

Pentru cine oare s-au cumpărat voturi în ultima campanie electorală, deşi criza era în prag? Cine avea puterea de a folosi „statul clientelar” în beneficiu propriu şi cine a încheiat contracte de „investiţii” şi „achiziţii” fantomă cu sponsorii campaniei electorale? Cum se face că deşi cele trei partide principale au avut cheltuieli electorale similare, doar cele rămase în opoziţie au rămas cu datorii? În schimb, PDL/Băsescu a găsit bani să şi le plătească şi răs-plătească pe ale sale... Unde a găsit banii? Păi uite că ne-a spus-o în faţă: a devalizat bugetul statului ca să iasă voturi!

A furat salariile profesorilor şi medicilor ca să s-aleagă, să nu rămână fără coledzi. Păi nu se putea, monşer! El, care de la Anvers încoace – chiar şi în bătaia de la Ploieşti – şi dă-i, şi luptă...

Se spune că sinceritatea e sinonimă cu cinstea. Se poate spune, oare, despre un hoţ sincer, că e un hoţ cinstit?