Dovada

Uite că apăru şi dovada vizibilă că Băsescu umblă cu ezotericale. Se vede clar că, în timp ce papagalii din jur au atenţia împrăştiată aiurea şi se uită după ceva ce zboară (sperând că e comestibil), Băsescu a luat în vizor duşmanu' de clasă şi-l arată cu deştu' parapsihuhului din stânga lui: "Şo pă el!!!"

Ăla nu e Flutur, cum pare la prima vedere, ci energologu' de serviciu care lucrează sub acoperire cu flacăra violetă ce-i ţâşneşte din inimă (după cum se vede clar în materialul ilustrativ) spre nefericitul pointat de Băsescu.
Singurul care mai priveşte în direcţia respectivă e Boc, dar cred că o face doar în virtutea inerţiei, fiind el obişnuit să fie mereu atent la ce indică şefu'. Iar pupăza portocalie care-şi soarbe comandantul din priviri e sigur incapabilă să mai vadă şi altceva din peisaj.

(S)tufa de Veneţia

Înţeleapta de alături a colindat lumea timp de zece ani (aşa se laudă) şi a descoperit că Pământul e rotund. Aşa că s-a gândit să ne spună şi nouă, că poate n-om fi aflat.

The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.

În ultimul timp tot apar cărţi, articole, filme cu aparenţă ştiinţifică, de autori posesori de diplome impresionante, dar care sunt pline de elucubraţii sau, în cel mai bun caz, de banalităţi. Au o singură (dar esenţială) calitate: se vând. Se vinde de fapt iluzia că nu e nevoie de învăţătură (şcoala e grea şi inutilă, evident) ca să te adapi la izvorul de adevărată înţelepciune pe care ţi-l arată generosul autor.
Asta e o întrebare fundamentală: De ce cred oamenii în bazaconii?. Cred că degeaba...

La bordel, birjar!

Pe prigonaş se pare că l-a sfătuit cineva să se ducă la curve dacă vrea să scape de acnee.
D'aia vrea în parlament.

Banc vechi la vremuri noi

La bâlci, patronul unei panarame îl prezintă „P-ăl mai tare om dân lume”,/ Care să juca cu leii/ Şi-i băcea dă-i lua tăţi zmeii!”, îl pune să facă diverse ca să-şi dovedească forţa, apoi îi dă o lămâie şi-i cere s-o stoarcă; o strânge ăla până rămâne iască. Patronul „Işia că-i plăceşce-n mână/ O hârcie d-a d-o sută/ Fără dă nişi o dispută” ăluia care mai stoarce trei picături de zeamă din lămâia respectivă.
„Dar cum mi ce puni cu neamţu,/ Care-n ghinţ îţ rupe lanţu?”. Până la urmă se găseşte unu (cam plezirist, după călcătură) care, deşi n-arăta a Schwarzenegger, apucă lămâia cu metodă şi o convinge să scape trei picuri.
Ofticat, patronul îi plăteşte şi, ros de curiozitate, îl întreabă dacă nu cumva e luptător la circ.
– Nici vorbă, dom’le – vine răspunsul. Io’s ministru de finanţe...