Premier cu garanţie

Prin 2004-2005 auzeam că Sibiul are un primar sas, reales cu un mare procentaj de către o populaţie majoritar de etnie română. Mă gândeam că trebuie să-i fi foarte plăcut impresionat pe sibieni precedentul său mandat, şi tare ar fi bun insul respectiv (nu-i ştiam numele şi nici nu mă interesa) ca prim ministru. Dar eram convins că naţionalitatea-i o să fie o barieră de netrecut.

Aşa că ideea lui Antonescu de „chemare la luptă” sub stindardul Iohannis a fost o surpriză plăcută pentru mine. Obiectiv vorbind, pentru Antonescu era singura posibilitate de a convinge o parte (cam mică, din câte se aude, nici măcar jumătate) din electoratul liberal să-l voteze pe Geoană. În cazul în care ar fi apărut la rampă cu simplul îndemn de a-l vota pe Geoană fiindcă ne asigură el că e băiat bun, Antonescu s-ar fi trezit vorbind singur.

Bineînţeles că ar trebui să fiu naiv cu acte ca să-mi închipui că, dacă doi şefi de partide dau în scris că, după ce-mi dau votu’, o să-mi dea un premier de calitate, sigur se vor şi ţine de cuvânt. Sunt mari şansele ca la momentul cu pricina, să se schimbe kalimera.

Încerc, totuşi, să cântăresc cele două variante:

Votându-l pe Băsescu, sigur situaţia va continua ca până acum. Nu există nicio şansă ca individul să-şi schimbe comportamentul, va continua cu veşnice scandaluri şi crize guvernamentale, cu aceiaşi miniştri pe care-i putem admira şi acum în plină acţiune. A arătat clar că nu este capabil să colaboreze nici cu PNL, nici cu PSD. Şi nici mândria cu care declara deunăzi că el este comandantul navei România, nu mă încântă. Adică noi toţi suntem echipajul, şi trebuie să frecăm puntea la comandă? Mie mi-au ajuns cei 25 de ani lumină cu un „conducător/cârmaci”; alţii or fi uitat.

Dacă-l votez pe Geoană, există o mică şansă să ne alegem cu un guvern care chiar să-şi facă treaba. Bineînţeles că există o mare şansă să ne alegem cu o ţeapă. Nici măcar n-ar fi prima...

Se poate întâmpla ca, pe 7 decembrie, Iohannis să se trezească pe masă cu o listă de miniştri care să-i zburlească părul. Caz în care îşi va lua jucăriile şi va pleca acasă, iar noi vom asculta stereo lamentaţiile PNL-PSD, cum că Iohannis i-a părăsit la altar, dar ei se sacrifică pentru ţară şi, de dragul nostru, ne vor da un alt premier, de data asta garantat. De Vanghelie, bineînţeles.

(R)evoluţia şcolii

Învăţământul românesc evoluează în aceeaşi direcţie ca şi cel străinesc. Să mai zică cineva că nu suntem în rândul lumii (bune).

Băsescul

Am văzut o poză electorală a lui Băsescu, pe care era ca slogan un singur cuvânt: „Preşedintele”. Percutant, după părerea companiei de campanie, bănuiesc. Dar şi pe protagonist sunt sigur că l-a gâdilat pe la egocentrismu-i din ce în ce mai exacerbat. Se şi vede un nou Caius Iulius, al cărui nume propriu să devină denumirea standard a funcţiei pe care o ocupă în prezent. Noi ne vom alege mâine preşedintele, dar poate urmaşii noştri îşi vor alege băsescul.

Deşi mă obişnuisem cu grandomania lui (faptul că s-a declarat căpitanul navei România e simptomatic), a reuşit totuşi să mă surprindă cu declaraţia pe care a făcut-o după ce a desemnat al doilea premier de sacrificiu: „Dacă pe Negoiţă mi l-ar fi propus coaliţia Grivco, nu l-aş fi acceptat.” Deci bietul primar sectorial (4 sau 3 sau ceva pe-acolea...) nu are nicio calitate intrinsecă, „norocul” lui fiind că nu le-a picat cu tronc liberalilor. Băsescu e atât de convins că el are întotdeauna dreptate, iar ceilalţi greşesc, încât şi-a creat o metodă de a găsi adevărul prin simpla contrazicere a celor antipatici. Oare ce ar păţi Primulboc dacă i-ar trece prin cap lui Tăriceanu (ca să dau un exemplu la întâmplare) să înceapă să-l laude?

După cum îl vede pe Iliescu în spatele lui Geoană, cred că într-adevăr are o fixaţie pentru personaj şi se străduieşte să-l egaleze, măcar, în performanţe. Hai să trec în revistă câteva exemple:

- Iliescu a fost 10 ani preşedinte. – Băsescu speră să fie tot 10 ani, că doar nu degeaba a lungit el mandatul la 5 ani.

- Iliescu şi-a cumpărat numele partidului de la Cunescu. – Băsescu a încercat să-l convingă pe Tăriceanu să-i vândă partidul, iar apoi s-a străduit să i-l fure. A reuşit doar o juma’ de „L” pe care şi-a agăţat-o în coadă.

- Cu „sula în coaste” Iliescu s-a prefăcut că acceptă condiţiile cerute de Coposu (un parlament provizoriu în care partidele să aibă reprezentare egală) şi a tranşat: 50% FSN şi 50% celelalte partide. – Băsescu a „acceptat” şi el propunerea opoziţiei şi a desemnat mai întâi un premier independent şi apoi unul care e primar.

- Iliescu făcea crize când se punea problema „să dea ţara pe mâna ţărăniştilor”. – Băsescu se bate cu pumnul în piept că el "nu dă ţara pe mâna lui Iliescu & Comp".

Şi, în final, un băsescism recent: „Eu sunt omul care este impresionat doar când îşi vede steagul, mama şi militar mort în teatrele de operaţii, cu tricolorul pe el.” (Gândul) Mă întreb în care din cele trei ipostaze l-o fi văzut pe Dragăstolo când îi plângea de milă în direct şi la oră de vârf...

Porceaina politica

L-am văzut mai devreme pe preşedinte tunând şi „sfulgerând” împotriva celor care răspândesc panica în popor vorbind de pericolul gripei porcine. Popor care în curând va fi chemat să-şi pună ştampila... Mde, dacă panichezi poporu’, cine ştie cum nimereşte cu ştampila aia... poate-i tremură mâna...

Parcă şi acum un an, tot pe-ntomnat, îi înfiera pe iresponsabilii care vorbeau despre criza financiar-economică mondială şi ne asigura că România nu va fi atinsă, că doară noi nu avem capitalişti d-ăia putrezi, ci unii ceva mai verzi şi mai sălbatici. Prin iarnă şi-a întors discursul mai ceva ca la Ploieşti, da’ n-o fo’ bai, că lăudătorii personali oricum nu au posibilităţi neuronice să sesizeze asemenea amănunte nesemnificative. Mi-e greu să cred că iarna asta va proceda altfel, de vreme ce metoda veche a dat rezultate pozitive. De Crăciun ne va explica cu convingere că el a fost primul care a atras atenţia asupra pericolului răspândirii gripei, dar n-a avut la îndemână un guvern care să croiască o strategie eficientă de apărare, că nu l-a lăsat parlamentul de la Grivco.

Mai pomenea domnia sa, en passant, de panica (dovedită în final inutilă) din vremea gripei aviare şi se subînţelegea din cuvântu-i că ar fi bine să nu se repete prostia cu pricina. Mă mir că în momentul respectiv nu s-a simţit cu un flutur pe chelie! Că, din câte mi-amintesc, dl Flutur era orchestratorul/dirijorul campaniei care a isterizat ţara şi a umplut buzunarele celor care tratau anvelopele maşinilor cu aqua chiorensis ca să nu le apuce strănutul galinaceu. Acelaşi d. Flutur care scria deunăzi, cu oi albe pe dealuri verzi (deşi poezeaua din copilărie parcă zicea „câmpul alb, oile negre...”), mesaje către preaiubitul d-sale şef.

Este evident că pe preşedinte îl doare problema pandemiei doar fiindcă ar putea fi nevoit să decreteze stare de urgenţă (necesitate, asediu sau cum s-o mai fi numind acuma) şi să interzică adunările. Mai ales alea electorale, care se lasă cu băi de mulţime.

Şi fără băi de mulţime, îl apucă reumatismul; acuma, toamna... de alegeri... Taman la pont!