Statul nostru - duşmanul nostru

"...meciul cetateni-stat in Romania" - o expresie peste care am dat din întâmplare şi care mi-a amintit o constatare mai veche a mea: românii s-au simţit mereu într-o relaţie de adversitate cu statul. Statul a fost mereu "stăpânirea", iar o zicală veche (alături de aia cu "capul plecat...") este "să nu te pui cu stăpânirea". O fi asta rădăcina corupţiei? Funcţionarul trebuie "uns", trebuie să-i câştigi bunăvoinţa pentru că altfel îţi va face rău nu pentru că este el rău, ci pentru că este reprezentantul stăpânirii, care este, bineînţeles, duşmanul... Deci în mod necesar, românul nu poate aştepta nimic bun de la stat, de la cel pe care-l simte duşman.

Dacă statul român nu este al românilor, mă întreb al cui o fi?