Obamania

Marea deosebire dintre fostul şi actualul preşedinte USA: Bush se considera pe sine trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, pe Obama îl consideră ceilalţi trimisul lui Dumnezeu. Şi vor da cu pietre când vor constata (curând) că nu poate face minuni. Emblematic Sarkozy care abia aşteaptă să "schimbe lumea" alături de Obama... L-or fi căutat mult francezii pe papiţoi?

Statul nostru - duşmanul nostru

"...meciul cetateni-stat in Romania" - o expresie peste care am dat din întâmplare şi care mi-a amintit o constatare mai veche a mea: românii s-au simţit mereu într-o relaţie de adversitate cu statul. Statul a fost mereu "stăpânirea", iar o zicală veche (alături de aia cu "capul plecat...") este "să nu te pui cu stăpânirea". O fi asta rădăcina corupţiei? Funcţionarul trebuie "uns", trebuie să-i câştigi bunăvoinţa pentru că altfel îţi va face rău nu pentru că este el rău, ci pentru că este reprezentantul stăpânirii, care este, bineînţeles, duşmanul... Deci în mod necesar, românul nu poate aştepta nimic bun de la stat, de la cel pe care-l simte duşman.

Dacă statul român nu este al românilor, mă întreb al cui o fi?

Preşedinte nou

Uite că s-a înscăunat şi noul preşedinte în USA. Toţi aşteaptă minuni de la el. Cu atât mai mari vor fi dezamăgirile. Şi de neevitat...

Alegeri degeaba

Deşi a trecut ceva vreme de la fenomen, acuma cred că se vede suficient de clar că alegerile parlamentare pe stil nou au cam fost degeaba. Nici raportul de forţe dintre partide nu s-a prea schimbat (niciunul nu a putut face singur guvernul), nici oameni de calitate "mai superioară" decât cei anteriori n-au ajuns în parlament şi nici guvernul Boc nu se simte mai bine...