Moda de toamnă-iarnă se pare că anul acesta este protejarea
șisturilor împotriva stoarcerii gazelor.
În general, exploatarea gazelor de șist este băgată în
aceeași oală cu exploatarea aurului, că-s tot resurse naturale, și au aceiași
partizani și inamici.
Bineînțeles că din punct de vedere ecologic e cam același
lucru: poluează ca orice tehnologie. Toate tehnologiile, pe lângă beneficii,
produc și mizerie. Unele mai multă, altele mai puțină. Vorbind la modul
general, dacă vrem civilizație, trebuie să le folosim acceptând să plătim și
prețul.
În particular, bineînțeles că și Chevronul, băgând în pământ
apă otrăvită și scoțând gaze, o să împrăștie mizerii pe câmp și o să împută apa
freatică. Exact ca exploatările petroliere care au umplut țara asta în ultima
sută de ani și pe care nici nu le mai băgăm în seamă, deja fac parte din natură.
Dar uite că nimeni nu e atât de „ecologist” încât să ceară desființarea
industriei petroliere.
O abordare corectă, ca și în cazul Roșia Montană, ar fi
luarea în calcul a utilității activității respective. Dacă punem problema în
acest mod, vedem imediat deosebirea dintre cele două situații. Așa cum am mai spus, extragerea aurului nu ar aduce niciun beneficiu real țării, deci este
total inutilă, pe când exploatarea gazelor de șist are avantajul că ar înlătura
monopolul actual, ar oferi o alternativă, și astfel se arată a fi chiar foarte
utilă. Bineînțeles că gazele nu ar fi mai ieftine, bineînțeles că nu ar fi „ale
noastre”, bineînțeles că nu ne oferă „independență energetică”, dar simpla
existență a alternativei înseamnă foarte mult. Mai ales în politica externă.
