Scuza

Spre surprinderea mea (plăcută), Funeriu a reuşit să-şi continue campania pe frontul bacalaureatului şi în sesiunea din august. Uite că m-am înşelat.

Bineînţeles că doar cu atât nu se rezolvă problemele învăţământului. Dar este un pas, iar eu zic că este chiar primul care trebuia făcut. Deci Funeriu chiar a nimerit-o şi din punctul ăsta de vedere. Pentru că perspectiva unui examen corect la finalul liceului taie din start elanul celor care se bazează pe „virtutea inerţiei” pentru trecerea prin bacalaureat.

Bine, aşa se vede situaţia la o privire superficială; adevărul este că şi anul ăsta s-a copiat în ambele sesiuni – nu chiar la nivelul tradiţional, dar s-a copiat. Am avut ocazia să stau de vorbă cu câţiva informaticieni (din diferite colţuri de ţară) care au montat faimoasele camere video şi am aflat că existau zone moarte din care un supraveghetor binevoitor putea dicta netulburat rezolvarea subiectelor, dacă avea chef. Dar uite că nu toţi au mai avut chef să-şi bată joc de propria meserie, şi au găsit în prezenţa camerelor scuza perfectă.

Pentru că în ţara asta îţi trebuie o scuză plauzibilă ca să îndrăzneşti să fii corect.

From London with Love

O fi’nceput?

Întâmplarea pe care mi-au reamintit-o imaginile cu peisajul londonez s-a petrecut în haialaltă Românie, pe vremea când Ceauşescu încă nu căzuse de pe cer (la toate mitingurile se striga „Ceauşescu pe cer e!”), dar toată lumea aştepta cu speranţă şi încredere evenimentu’.

Cică într-o zi, într-o intersecţie, un şofer trece pe galben, iar un miliţist, scrofulos la datorie, îl trage pe dreapta şi dă să-i aplice* legea. Şoferul, cu muştarul sărit, dă şi el să-i aplice miliţistului câteva palme, iar respectivul nu-i rămâne dator, aşa că începe între ei o păruială în lege (că doar de la călcarea legii pornise).

Un alt şofer opreşte maşina lângă ei, se dă jos în mare grabă şi începe şi el să-l altoiască cu spor pe miliţist.

Bineînţeles că în scurt timp ordinea şi disciplina sunt restabilite iar cei doi şoferi turbulenţi ajung la secţie, unde, după cele două perechi de palme obişnuite pentru stimularea memoriei şi a sincerităţii, sunt întrebaţi ce dracu’ i-a apucat să agreseze organu’. Primul îşi cere iertare şi se scuză că era foarte nervos din cauza unor probleme de familie şi când a auzit de amendă nu s-a mai putut controla...

Iar al doilea răspunde scurt: „Io am crezut c-a’nceput.”

* Pe vreme aia, „a aplica” avea cu totul alt sens...

Cei mai buni 30000

La apelul de seară s-au găsit 30000 de poliţieni cu pile.
Ce se va întâmpla cu ei? Nimic, bineînţeles. De vreme ce au pile, cine-i nebun să-i deranjeze? Aşa că urmarea logică va fi "disponibilizarea" (ce cuvânt simpatic!) unui număr oarecare dintre ceilalţi, amărăşteni fără proptele.
Cred că va urma o cursă contracronometru pentru achiziţionarea piluţei salvatoare. Ultimii clasaţi vor fi "debarasaţi".

Transcendentale

Meditaţii online!!! Asta lipsea şcolerilor studioşi care n-au trecut de bac fiindcă se holbau camerele video în fiţuicile lor.
Cum pot să aibă unii o imagine atât de deformată despre activitatea numită "învăţare"?

Am mai citit cândva, pe undeva, că învăţământul ar merge perfect dacă s-ar posta pe internet nişte lecţii foarte bine făcute. Că elevii ard de dor să citească dar îi doare mâna să deschidă un manual. Iar la şcoală oricum nu pot învăţa nimic, că nu-i lasă profii ăia răi, aşa că de ce să se ducă degeaba?
În schimb, onlainu' !...

Pisica în cizme

O aşteptam cu nerăbdare şi curiozitate. Mă întrebam când o să apară, cine va fi protagonistul şi sub ce formă va fi prezentată. Vorbesc despre pisică. Pisica aia care urma să-i fie arătată lui Funeriu. Şi iat-o în toată splendoarea: (Ministerul Educaţiei trebuie) să găsească o soluţie pentru "a da o şansă" copiilor care au picat examenul de bacalaureat în prima sesiune.

Acum câţiva ani, când s-a găsit un profesor să spună în gura mare ceea ce ştiam toţi, şi anume că bacalaureatul este fraudat sistematic, problema a fost rezolvată de ministrul „de resort” care a ieşit în faţa naţiunii şi i-a tras de urechi pe profesorii care nu-şi văd lungul nasului, iar pe bacalaureabili i-a liniştit, asigurându-i că cei care au furat pot fura liniştiţi mai departe. De data asta se pare că „a defectat” chiar ministrul, aşa că băsescul s-a văzut nevoit să ia personal problema în mâini. Dragul de el, uite-l cum ne scoate mereu din toate necazurile!

Aşa că, după cum era de aşteptat, în sesiunea din august bacalaureatul va fi ce-a fost, şi mai mult decât atât.

Dar nu e cazul să se spetească mititeii pregătind fiţuici. De ce atâta stres? Un întreg univers va „conspira” pentru succesul lor. Supraveghetorii vor fi trimişi în săli cu misiune ordonată (şi foaia cu rezolvările în dinţi) de către onor comisiile în persoană. În persoana preşedinţilor de comisii, bineînţeles, care, universitari fiind, vor veni şi ei la faţa locului tot în misiune ordonată. În ultima vreme o luaseră cam à la légère dumnealor şi nu se mai osteneau să se prezinte pe tarla, lăsând inspectoratele judeţene să numească preşedinţi dintre inspectori şi directori de licee. Şi uite ce-a ieşit! Ăştia l-au luat în serios pe Funeriu, s-au speriat şi n-au mai îngrijit cum se cuvine culturile de tinere vlăstare; iar promovabilitatea, neprăşită, neudată, n-a mai crescut la nivelul aşteptat în universităţi. Cine-i de vină pentru recolta slabă? Păi chiulangiii ăia de universitari care s-au gândit că indemnizaţia de preşedinte de comisie nu merită efortul deplasării. Dar în august se vor duce şi gratis dacă li se va cere, fiindcă au văzut şi ei pisica, devenind astfel conştienţi că-şi riscă fotoliul (scaunul, taburetul, strapontina... după facultăţi) dacă nu se întorc la toamnă cu snopii de studenţi în căruţă.

Atâta lucru bun făcuse şi ăsta, Funeriu, săracu’... Da’ degeaba...

Schimburi

Am auzit demult (tare demult...) că transsiberianu' a oprit la un moment dat în mijlocul Siberiei şi nu mai dădea semne că ar vrea să mişte. După câteva ore, un călător mai puţin răbdător l-a întrebat pe şeful de tren care-i motivul, iar acesta îl lămureşte în două vorbe că mecanicii schimbă locomotiva. După alte câteva ore în care nu mişcă nimic, călătorul revine cu obsesia lui, întrebândul pe şef dacă mecanicii n-au terminat cumva de schimbat locomotiva. Răspunsul veni prompt: "Ba da, cum nu! Au schimbat-o pe vodcă."
Până de curând eram convins că ăsta e un banc. Mi-am schimbat părerea.

Centralizare deasă

Cam ăsta e sensul pe care îl înţelege băsescul când vorbeşte despre „des-centralizare”. Altfel nu-mi explic de ce foloseşte cuvântul ăsta pentru a caracteriza trecerea de la 42 la 8 judeţe. În „logica” (n-am găsit altă rimă...) lui, o completă descentralizare a administraţiei va fi atunci când toată ţara va fi un judeţ, iar toate dosarele cu acte şi documente de care are nevoie cetăţeanul în colaborarea lui fructuoasă (şi aproape zilnică) cu birocraţia se vor plimba până la Bucureşti pentru aprobări sau dezaprobări...

Acuma, serios vorbind (ceea ce mi-e foarte greu pe un asemenea subiect), dacă se doreşte cu adevărat descentralizarea administraţiei, asta se poate face indiferent dacă sunt 42 sau 8 judeţe. Pentru că numărul judeţelor nu are nicio legătură cu numărul hârtiilor după care trebuie să alerge un cetăţean prin n-şpe birouri şi ţ-şpe instituţii. Atâta vreme cât reglementările asupra vieţii noastre cotidiene devin din ce în ce mai stufoase, birocraţia nu poate decât să crească, independent de numărul judeţelor.

Evident că propunerea useliştilor, de păstrare a judeţelor şi înfiinţarea peste ele a unor regiuni, este o prostie cu clopoţei, care are doar meritul că nu ne minte frumos, ci ne spune direct şi fără ocolişuri că vrea creşterea aparatului administrativ şi implicit multiplicarea punctelor de colectare a şpăgilor.

În schimb, varianta băsescului, explicată de purtătorul său de cuvânt, „premierul” (nici aici n-am găsit altă rimă...) Boc, propune practic acelaşi lucru, dar cu vorbe mai ocolitoare. Adică dispar judeţele actuale, apar cele mari şi noi, dar se păstrează „descentralizatele” pe structurile judeţelor vechi. Bineînţeles că astea vor trebui să „raporteze” către centrul noului judeţ, deci şi acolo se vor înfiinţa nişte birouri de adunat hârtii, de unde se vor transmite spre ministere alte „rapoarte”. Care e deosebirea faţă de varianta USL? Eu nu văd altceva decât înfiinţarea unui nou nivel administrativ, adică exact ceea ce critică Boc la propunerea opozanţilor.

Singura deosebire este desfiinţarea consiliilor judeţene actuale (42 bucăţi) şi înfiinţarea altor consilii judeţene („decât” 8). O, da, are de ce să se bucure cetăţeanul: scade numărul de consilieri judeţeni, scade numărul bampirilor!!! Chiar aşa? Păi numărul ăla depinde de populaţia judeţului, iar acuma judeţele fiind mai mari... cred că putem aplica regula-de-trei-complicată şi, chiar dacă ne dă cu virgulă, constatăm că nu prea scade nimic. Şi nu văd nici motive să apară alţi consilieri (mai curaţi, mai uscaţi...), că doar tot ăştia vor candida la alegeri. Iar baronii locali pe care-i afuriseşte băsescul nu cred că-şi vor pune juvăţul de gât de ciudă (ce motive ar avea?) ci îşi vor continua colaborarea fructuoasă cu noile judeţe, că doar şi acolo, în noile puncte de decizie asupra fondurilor de prăduit, se vor întâlni cu vechii lor tovarăşi de la vechile puncte.

Aşa că avem de-a face doar cu aplicarea în practică a celebrului principiu farfuridian. Evident, degeaba.