marți, 26 aprilie 2011

Plug în plai

„...decât să stau la cârciuma satului, mai bine mă duc şi bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei!”
Uite că i-a dat Dumnezeu gându’ ăl bun şi-o să mai lase dracului ţoiu’, zic eu, citind ziarul cam pe diagonală. Mă uit mai bine şi văd că de fapt e un set de învăţături către ţăranul român cel neperformant care stă cu hectaru’jumate în fundu’ grădinii şi nu vrea să-l conecteze la economia naţională. Dacă n-a auzit de „plug-in”!
După cum arată comentariile agricultorilor de internet apărute în diverse locuri, văd că nici după îndemnul primit nu-i trage aţa spre coarnele plugului. Cică e activitate ineficientă, scoţi mai puţin decât bagi, trebuie să aduci bani din altă parte şi nu-i de unde...
Mofturi!
Cum adică nu-i de unde? Păi nu vi s-a lămurit şi problema asta la momentul potrivit? „Al doilea job” – asta-i soluţia primită mură-n gură de la licuriciofilul nostru naţional.
Parcă-l văd în goldăncrâşma lui favorită, cu cinzeaca de uischi în faţă, filozofând alături de unul dintre puţinii români performanţi (becalianu’, mondialu’... care i-o fi mai la’ndemână): „N-ai cu cine, mă! Nişte ţărani...”

marți, 19 aprilie 2011

Războaiele lungi şi dese...

După reacţia violentă a irakienilor care au atacat o reprezentanţă ONU şi au ucis câţiva ghiauri aflaţi la îndemână, o mulţime de occidentali civilizaţi, îmbibaţi de ipocrizia politicalcorectnesului, au sărit cu gura şi (mai ales) condeiul pe imbecilul pastor american care, având totuşi oarecari reţineri în a arde pe rug un eretic în carne şi oase, şi-a satisfăcut ambâţul folosind un exemplar din celebra carte „scrisă” de un analfabet după dictarea lui Gavrilă în persoană.
Pe lângă imbecilitate, gestul respectivul grataragiu amator mai are o calitate: arată clar că războiul la care participăm de un număr de ani (urmaşii urmaşilor istoricilor noştri îşi vor lua doctorate încercând să stabilească data exactă a izbucnirii lui) are o puternică latură religioasă. Alături de cea economică, evident.
Se pare că presupunerea mea nu era chiar degeaba...

vineri, 25 martie 2011

Ce pe apă nu curge

Credeam că povestea severinului de apă se va dezumfla în două-trei zile, dar individul se vrea vedetă cu orice preţ şi se comportă ca atare. Ca porcu’, adică.
Pe mine m-a lămurit câte parale face de când s-a apucat să ne povestească ce periculos e hidrogenul din apă. Am văzut că mulţi îi trec cu vederea episodul respectiv pe motiv că nu tot omul e obligat să aibă cunoştinţe ştiinţifice, nici măcar minime. Părere normală, ţinând cont că a ajuns de mare fală să te lauzi că ai ieşit din şcoală prost ca lemnu’ şi doar „şcoala vieţii” te-a făcut „om”. Interesant este că exact asta ziceau şi activiştii bolşevici din anii ’50. Ca să vezi ce rotaţii elegante face istoria!
Dar să „readucem la cătare” (©MHS) ipochimenul suspomenit. Nu ignoranţa lui în materie de apă chioară e deranjantă ci modul în care vorbeşte cu convingere despre lucruri de care este total străin. Şi-i merge! În ciuda grosimii evidente a şoricului de pe fălci, o mulţime de oameni îl iau în serios şi au în continuare o părere foarte bună despre acest mincinos patologic, bazându-se doar pe vorbele goale cu care-şi înveleşte (ca pisica) mintea seacă.
Aşa a ajuns şi el să creadă că poate construi o realitate doar din vorbe şi e convins că este suficient să-şi strige nevinovăţia şi toată Europa o să-l creadă şi o să-i ceară scuze. Poate visează şi daune morale... Sper că de data asta va fi degeaba.

duminică, 20 martie 2011

Hai, Libi !!!

Invazia Libiei după alte câteva asemenea... Scopul? Nobil, evident! Să-i salvăm pe asupriţi de sub asuprirea asupritorilor.
Nu ştiu de ce, mi-amintesc de un fragment dintr-o carte simpatică pentru copii, în care un reprezentant al unei societăţi dedicată ocrotirii balenelor zicea:
„Scopul nostru comun este ocrotirea cetaceelor împotriva mortalităţii. Ce mijloace avem noi pentru atingerea acestui scop nobil? Ştiţi cu toţii foarte bine, domnilor, că singurul remediu activ este distrugerea cetaceelor, întrucât, fiind distruse, n-o sa mai aibă cine să moară.”
Şi-aşa libienii ăia trăiesc degeaba... Ca şi irakienii... Ca şi afganistanezii...
Ce, se compară cu Visu' American?

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Arabesc


Unii zic că a venit 1989 peste lumea arabă.
Mie mi se pare că mai degrabă a revenit 622 şi mă aştept să apară Profetul care să-i adune pe arabi de pe drumuri, să le arate o direcţie (cam spre N-V, aşa...) şi să pornească jihadul. Sau poate jihadul a pornit deja şi noi nici n-am observat.
Mă întrebam odată dacă în toamna lui ’39 europenii şi-au dat seama că începuse al doilea război mondial. Ăsta să fie oare al treilea?
Şi din nou ruşii şi americani vor fi în aceeaşi barcă, de voie, de nevoie. Dar chinezii?

marți, 18 ianuarie 2011

Şcoală model

Toţi răuformatorii care s-au preaocupat în ultimele două decenii de învăţământul nostru se lăudau că aplică modele de succes împrumutate de prin Europa civilizată. Aplicarea s-a făcut cu atâta aplicaţiune că eu n-am reuşit să ghicesc originalul.
Dar acum, cu ajutorul lui H. Daumier, cred că m-am luminat.

miercuri, 12 ianuarie 2011

O carieră de succes

Aşa cum mă aşteptam, şefii lui Şoric i-au legalizat transferul în celălalt departament al Ministerului Afacerilor Interne, extrem de lucrativul „Interlopia Nostra”. Sunt curios dacă se va găsi vreun ziarist care să ne spună peste câteva luni cât de bine s-a integrat şoricu’.
Dintre motivaţiile operaţiunii, sublimă prin sinceritatea ei se remarcă următoarea:
„Seful Politiei Romane a precizat ca printre abaterile disciplinare retinute se afla cele legate [...] de prezentarea eronata in fata presei a unui concept politienesc, care a creat o imagine subiectiv-negativa a Politiei.”
Adică a călcat omertaua...
Da’ las’ că o reperează don Popa!