marți, 4 noiembrie 2014

Muncă?

Nu înțeleg ce-o fi în capul lui Iohannis de ne cheamă la muncă tocmai acum, de alegeri, când toată țara e-ntr-un bairam:
„Eu mă angajez pentru o naţiune care este respectată, o ţară în care legile funcţionează, o Românie a bunăstării şi a locurilor de muncă.”
Cu asta ne-a pierdut. A uitat cu cine vorbește.

Cu totul altceva era dacă ne chema la un mic, la o bere...

luni, 3 noiembrie 2014

Miticii, sasul și ardelenii

Mă uitam la procentele cu prezența la vot pe județe și mă miram de slaba mișcare a ardelenilor tocmai acum, când au ocazia să aleagă un ne-mitic autentic, chiar standard am putea zice. Dar m-am lămurit: dacă ar fi ieșit masiv la vot și l-ar fi împins pe Iohannis spre Cotroceni, în următorii cinci ani nu s-ar mai fi putut plânge că-s persecutați de mitici.

Să se lipsească ei de cea mai mare plăcere pe care o au?

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

De ce nu?

S-a născut întrebarea: De ce au apărut atât de multe articole din categoria „de ce nu votez Macovei?”
Acuma, fiindcă tot e degeaba, o să pun și eu o cărămiduță la teoria conspirației antiMacovei, așa, pe ultimul metru.
În primul rând nu mi-a plăcut programul ei în care spune că vrea un stat minimal care să se ocupe doar de apărare, siguranță, monedă și fiscalitate, diplomație. Eliminarea educației și a sănătății din această listă nu mi se pare că duce spre un stat modern ci către unul primitiv. Și statul de tip feudal era minimal și se ocupa doar de apărare, siguranță, fiscalitate și diplomație și nu mi se pare a fi un model demn de urmat. E adevărat că noțiunile astea aveau un alt conținut în vremurile alea, dar în esență, statul doar de astea se ocupa. Cu educația și sănătate se descurca fiecare individ cum se pricepea.
Din tot programul ei se vede că are o singură idee: parchetul să verifice totul, peste tot. În sine, ideea de a pune justiția la treabă nu-i rea, dar când devine obsesie pare a te duce spre un stat mai degrabă polițienesc, decât democratic. Nu știu de ce, dar asta îmi amintește de Ceaușescu care în fiecare discurs insista pe „întărirea continuă a rolului partidului în toate sectoarele de activitate”.
Se mai argumentează că votul pentru Macovei ar arăta că este necesară o nouă „construcție politică”, adică un nou partid de buzunar, de parcă nu ar fi destule. Cu alte cuvinte, Macovei e supărată că pedelimea nu a pus-o în fruntea bucatelor și acuma vrea să aibă și ea partidul ei de jucărie. Ce, numai Udrea?
Chiar merită un asemenea moft irosirea unor voturi care ar fi mers la Iohannis? Iarăși se argumentează că voturile nu se irosesc, că în turul doi tot la Iohannis vor ajunge. Dar nu se ține seama de faptul că „alegătorul român standard” este mereu alături de cel care arată că are putere, conform principiului „Să nu te pui cu stăpânirea”. Iar Ponta a arătat din plin că are puterea să „dea” (pomeni, amnistii fiscale, pensii...) și puterea de a-i urechea pe procurorii care vor să desființeze locuri de muncă. Iohannis nu-și poate demonstra puterea decât prin numărul de voturi din primul tur. Un 35% ar arăta mult mai bine decât acel 28% care se prevede, și în turul doi ar mai atrage votanți care, dacă îl vor vedea „slab”, cu puține procente, îl vor prefera pe Ponta cel puternic. Asta este principala influență negativă a votului pentru Macovei. Pentru un moft!
Nici campania nu mi s-a părut că o pune într-o lumină favorabilă. Discuțiile cu pisica sunt de-a dreptul puerile, iar intrarea cu motocicleta în studio e un spectacol în genul Elenei Udrea. Se pare că cel puțin în subconștient, Macovei concurează cu Udrea. Pesemne pentru moștenirea Băsescu.

Cât despre simbolul ales, se pare că vrea să ne spună că ea știe să pună punctul sub „M”, de la „mirare”.

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Intelighenția

„Intelectualii lui Băsescu” au muncit din greu și i-au făcut partid Elenei Udrea. Acum muncesc iarăși din greu să îi facă partid Monicăi Macovei... Pentru că e limpede că ăsta e singurul scop al candidaturii ei la prezidențiale.
Bineînțeles că ei nu au știut că PMP-ul care se năștea cu ajutorul lor este pregătit pentru Udrea, nici nu s-au gândit la asta și au fost tare dezamăgiți când s-a întâmplat. Cum ar fi putut să se gândească? Doar sunt intelectuali!
Când va lua ființă partidul Macovei, tot datorită străduințelor lor, vor fi cu siguranță din nou dezamăgiți, fiindcă politica (și partidele), după cum s-a văzut de atâtea ori, nu funcționează după mintea lor.
Între timp, datorită și susținerii lor neobosite pentru Macovei, micul Tipătescu înaintează cu pași mari spre Cotroceni. După cum arată acum situația, PSD-ul nu mai poate fi oprit din lejerul drum spre dominarea tuturor puterilor statului, inclusiv Justiția a cărei independență respectivii intelectuali se laudă că o sprijină. Singura șansă să nu se ajungă la așa ceva este susținerea și promovarea pentru funcția de președinte a unui singur candidat puternic al opoziției.

Dar cum ar putea ei să se gândească la asta? Doar sunt intelectuali! Degeaba.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Coana Mița...

Bănuiesc că ar fi vrut să sară cu parașuta, dar i-a luat-o alta înainte. Eu credeam că modul ăsta de abordare a campaniei este specific Elenei Udrea, dar uite că are totuși (cel puțin) o admiratoare secretă pentru care o campanie electorală este un joc de societate.
Dacă Monica Macovei nu se ia în serios, de ce aș lua-o eu? De ce s-o votez?

Parcă văd că, dacă va câștiga, în următorii cinci ani tema de bază a „tocșoaelor” precum și problema principală a românilor, dezbătută cu toate ocaziile și în toate „locațiile”, ar fi dacă e corect să spunem „doamna președintă” sau „doamna președinte”.

duminică, 10 august 2014

PDL-u’ n-o peritu...

Am auzit diverse persoane plângând de mila PDL-ului, cum a fost halit de PNL de n-a mai rămas nici numele din el... cum gem sărmanii pedeliști sub călcâiul crunților peneliști...
Se pare că teatrul de doi bani jucat de pedeliști, prin care s-au străduit să arate cât de afectați sunt de renunțarea la numele partidului (nume cu tradiție, încărcat de glorie, călit în lupte...), a dat roade. Uite că s-au găsit unii să-i creadă.
După părerea mea, realitatea este exact pe dos: din PNL s-ar putea să rămână doar numele, exact cum s-a întâmplat cu PSD. Își mai amintește cineva de Sergiu Cunescu?
Organizațiile județene ale PDL sunt mult mai organizate decât cele similare ale PNL, așa că este foarte probabil ca noul PNL să aibă conduceri locale din vechiul PDL.
Iar la centru sunt două variante:
1. Iohannis ajunge președinte și pleacă din partid, iar conducerea e preluată de Blaga și ai lui.
2. Iohannis pierde alegerile (sau nici nu ajunge să candideze) și, în urma eșecului, e obligat să demisioneze, iar conducerea e preluată de Blaga și ai lui.
Asta pentru că, deși Blaga nu are pic de carismă, are totuși o gașcă bine organizată, ceea ce despre peneliști nu prea se poate spune.
Și mai e și trecerea PNL în barca PPE, acolo unde PDL are deja cunoștințe și relații care nu sunt deloc lipsite de importanță.
Cum s-a ajuns aici? Cred că se lucrează de mult timp la „proiectul” ăsta. Îmi amintesc că prin ianuarie 2005 (parcă) Băsescu arunca o vorbă despre iminenta unire dintre PD și PNL, moment în care Tăriceanu a sărit ca ars și prietenia cu Băsescu a dispărut instantaneu. A urmat apoi încercarea de preluare prin înființarea PLD, cu succes îndoielnic; dar ăsta a fost un pas urmat de alți pași care au dus până la actuala fuziune. Pohta ce-a pohtit-o Băsescu!

Nu cred că Băsescu e scos din cărți, cum pare la prima vedere. Sunt mari șanse ca peste un an sau doi să devină președintele PNL. La fel cum Iliescu a devenit președintele PSD, după ce l-a „unit” cu PDSR.

Iohannis nu e bun

Păi cum să fie bun de președinte dacă nu e „rău de gură”, nu face bășcălie, nu știe ce-i miștocăreala... Nu îndeplinește cerințele din fișa postului: Președintele trebuie să ne distreze!!! Să le-o zică la dujmani!
În sprijinul acestei afirmații am la îndemână o dovadă clară, un comentariu al unui „patriot național” la un articol (nu importă subiectul) dintr-un ziar:
„Bravo Base ! ce m-ai distrat :)))))
O sa ne lipsesti Traiane, cu tine mai iesea de-o bascalie.”

Din păcate individul ăsta nu e unicat, este doar un exemplar dintr-o mulțime care mi-e teamă că s-ar putea dovedi majoritară.