Mecanica nu există

După ce am lămurit definitiv ce este fizica și ce vrea ea, ar fi cazul să intrăm și în ceva amănunte despre alcătuirea ei internă.

Prin tradiție, primul domeniu al fizicii pe care îl întâlnim, când ne încumetăm să-i călcăm teritoriul, este mecanica. O primă observație pertinentă, fundamentală și de nezdruncinat este că menirea ei principală este să taie cheful de fizică oricărui îndrăzneț, dar se pare că nu-i reușește figura chiar cu toți.

Trecând peste aceasta, putem bănui că mecanica se dedică trup și suflet studiului fenomenelor mecanice, așa cum electromagnetismul studiază fenomenele electromagnetice, iar fizica atomică pe cele atomice. Ca să nu mai bat apa în piuă, o iau pe scurtătură și afirm simplu că asemenea bănuială e degeaba.

Și asta pentru simplul motiv că nu există interacțiuni mecanice.

Din tot ce s-a muncit până în ziua de azi pe ogoarele înfrățite ale fizicii, s-a constatat că există în natură doar patru tipuri de interacțiuni: gravitațională, electromagnetică, nucleară și slabă. După cum se vede, de cea mecanică nici urmă. Din acest punct de vedere, mecanica rămâne fără obiectul muncii încă înainte de a se apuca de ceva.

Acuma, că am stabilit clar că mecanica e degeaba, răsuflăm ușurați, îi întoarcem spatele și hotărâm că putem deschide ușa unui domeniu cu adevărat important al fizicii, cum ar fi nucleara, teoria gravitației sau măcar electromagnetismul, dacă nu suntem prea grăbiți și nu vrem Nobelul chiar la toamnă. Surpriza pe care o găsim în spatele ușii respective este că întâlnim o mulțime de mărimi fizice apărute de nicăieri și guvernate de legi obscure care de asemenea par inventate ad-hoc. Din păcate sunt mulți care nu se sperie de asemenea fleacuri și se avântă cu hărnicie să memoreze formulele astea așa cum le văd, fără cap și coadă, și apoi să memoreze rezolvări de probleme, cât mai multe probleme... Și apoi se laudă că știu termodinamica și electricitatea la perfecție dar nu pot să înțeleagă deloc mecanica.

Și totuși... Care e abordarea corectă? Oare există o abordare corectă, o ușă de intrare corectă pe domeniul fizici? Bineînțeles, altfel n-ar putea s-o înțeleagă nimeni.

Așa că revenim la mecanică și ne uităm cu mai multă atenție și respect la ea, chiar dacă nu are un domeniu specific, cu interacțiuni specifice, de studiat. Pentru că tocmai asta îi conferă generalitatea care o face indispensabilă celorlalte domenii ale fizicii. Deși în aparență este foarte concretă și intuitivă, de fapt are un înalt grad de abstractizare și în cadrul ei sunt definite cele mai multe mărimi fizice și sunt stabilite cele mai generale legi ale fizicii. Chiar dacă exemplele concrete pe care le folosește par foarte simple și foarte naturale, ele sunt de fapt doar modele teoretice care au menirea de a-l ajuta pe cel care vrea să înțeleagă noțiunile abstracte și foarte generale pe care își va putea sprijini învățarea viitoare.

Mecanica furnizează astfel cărămizile pentru construirea restului fizicii și este în esență un aparat matematic complex și de încredere, aflat permanent la îndemâna doritorului de cunoaștere.

Bineînțeles că există limite între care mecanica este valabilă și nu are niciun sens aplicarea legilor ei în afara acestora. Aceste limite sunt date chiar de modelele acelea teoretice pe care le-am amintit mai sus și care aproximează cu succes realitatea doar în anumite condiții. Așa s-a constatat că în afară de mecanica clasică, trebuie o altă mecanică pentru sisteme în care vitezele foarte mari sunt importante și o alta pentru sisteme foarte mici. Cu alte cuvinte, nu putem folosi un singur aparat matematic pentru modelarea oricărui fenomen natural.

Se pare că natura e mult mai complicată și nu prea se conduce după legi matematice, așa cum se credea la un moment dat. Se folosește matematica doar pentru a construi modele teoretice care să aproximeze cât mai bine fenomenele naturale, apoi, după compararea cu rezultatele experimentale, se modifică modelul ca să se obțină o și mai bună aproximare, apoi poate se constată că trebuie modificat însuși aparatul matematic, și așa mai departe... pentru că singurul lucru sigur este că nu va exista un capăt al fizicii, nu se va ajunge niciodată la un moment în care fizicienii să pună punct și să afirme că au epuizat întreaga cunoaștere a naturii.

Turul din PISA

Și turul ăsta de teste PISA desfășurat în lungul și, mai ales, în latul Pământului ne plasează tot între codași, cu care ne-am obișnuit deja să coabităm de atâta amar de vreme.

Dar ne lăudăm cu olimpici internaționali!

S-o fi gândit cineva să verifice pe unde se plasează Finlanda (ca să dau un exemplu nu chiar la întâmplare...) la „olimpiadele” alea? Oare de ce e mereu codașă la olimpiade și mereu fruntașă la PISA? Cu alte cuvinte, nu are câțiva tineri străluciți de 16-18 ani, dar are majoritatea cetățenilor cu mintea limpede și creierii la locul lor. Se pare că finlandezii au făcut o alegere.

Și noi am ales... școală degeaba.

Să ardem gazu’

Moda de toamnă-iarnă se pare că anul acesta este protejarea șisturilor împotriva stoarcerii gazelor.

În general, exploatarea gazelor de șist este băgată în aceeași oală cu exploatarea aurului, că-s tot resurse naturale, și au aceiași partizani și inamici.

Bineînțeles că din punct de vedere ecologic e cam același lucru: poluează ca orice tehnologie. Toate tehnologiile, pe lângă beneficii, produc și mizerie. Unele mai multă, altele mai puțină. Vorbind la modul general, dacă vrem civilizație, trebuie să le folosim acceptând să plătim și prețul.

În particular, bineînțeles că și Chevronul, băgând în pământ apă otrăvită și scoțând gaze, o să împrăștie mizerii pe câmp și o să împută apa freatică. Exact ca exploatările petroliere care au umplut țara asta în ultima sută de ani și pe care nici nu le mai băgăm în seamă, deja fac parte din natură. Dar uite că nimeni nu e atât de „ecologist” încât să ceară desființarea industriei petroliere.

O abordare corectă, ca și în cazul Roșia Montană, ar fi luarea în calcul a utilității activității respective. Dacă punem problema în acest mod, vedem imediat deosebirea dintre cele două situații. Așa cum am mai spus, extragerea aurului nu ar aduce niciun beneficiu real țării, deci este total inutilă, pe când exploatarea gazelor de șist are avantajul că ar înlătura monopolul actual, ar oferi o alternativă, și astfel se arată a fi chiar foarte utilă. Bineînțeles că gazele nu ar fi mai ieftine, bineînțeles că nu ar fi „ale noastre”, bineînțeles că nu ne oferă „independență energetică”, dar simpla existență a alternativei înseamnă foarte mult. Mai ales în politica externă.

Pătlăgica de la munte

Văd că toată lumea și-a spus părerea despre muntele de aur pe care stă ciucită nația română, numai eu lipseam din peisaj. Așa că mă achit de îndatorire.

Mi se pare evident că afacerea se bazează pe corupție, ca toate afacerile făcute de guvernanți în numele statului român. Orice firmă (venetică sau de baștină) care vrea să facă o afacere cu statul, trebuie să șpăguiască niște înalți funcționari, de preferință cu puțin înainte de a le muri vreo mătușă tamară. Astea-s deja banalități, nici procurorii nu tresar, așa că nu insist.

Dar nu sunt deloc convins că statul român are ceva de câștigat din exploatarea RM. Având în vedere experiențele trecute, este foarte probabil că acele faimoase 6 procente se vor dizolva pe parcurs și vor dispărea în ceață înainte de a ajunge în beciul BNR. Sau vor ajunge, dar după ce vor fi plătite și răs-plătite. Se vor găsi câteva căpușe care vor fi plătite de stat pentru diverse servicii de consultanță și facilitare, vor mai apărea și alte „investiții” adiacente la care se va angaja statul român (oricât se jură RMGC că suportă toate cheltuielile), astfel încât la final se va constata că ar fi fost mai ieftin ca BNR să cumpere aurul din piață. Iar eventuala creștere a redevenței nu ar ajuta decât la adâncirea unor buzunare. Deci povestea cu creșterea veniturilor statului din care vor fi plătite pensii și salarii e doar poveste.

Altă poveste, spusă cu aceeași convingere cu care cuvânta și Severin despre hidrogenul din apă, e cea cu relansarea mineritului și diminuarea șomajului. Sigur că da, câteva sute de locuri de muncă vor încălzi sutele de mii de șomeri și vor relansa o întreagă ramură economică! Dar asta ridică totuși o problemă interesantă: chiar trebuie relansat mineritul? Poate ar fi bine să ne uităm mai bine la țările civilizate, pe care ne prefacem că le luăm ca model, și să vedem cam ce pondere are mineritul în economiile lor. Să ne uităm apoi și la țările în care mineritul este principala activitate; și mai ales la locuitorii lor. Sau măcar să ne uităm la trecutul nostru nu prea îndepărtat, când minerii erau o foarte importantă categorie socială, dar al căror nivel de trai (material, și mai ales spiritual) lăsa foarte mult de dorit. Adevărul e simplu: mineritul nu generează civilizație. Dar poate pe noi nu ne interesează amănuntul ăsta, că doar noi muncim, nu gândim.

În categoria acelorași argumente, despre locurile de muncă, mai este și cel despre singura șansă pe care o au locuitorii zonei – mineritul. Adică satul ăla e sigurul sat de munte din țara asta? Ceilalți munteni cum or fi trăind fără să găurească munții?

Dar nu mi-e rușine nici cu cealaltă tabără, cei care urlă împotriva dezastrului ecologic. Da, așa e, va fi un dezastru ecologic în zona respectivă, ca peste tot unde s-a pus pe picioare o industrie. Așa a crescut civilizația umană. Asta e o realitate pe care n-o putem schimba decât dacă revenim la nivelul de acum câteva zeci de mii de ani. Deci argumentul ecologic împotriva exploatării e o prostie evidentă.

În schimb sunt foarte dezamăgit că activiștii respectivi nu fac scandal pentru un dezastru ecologic de proporții mult mai mari, extins în toată țara, și care e în plină desfășurare: tăierea pădurilor. Oprirea acestei activități ar fi chiar de interes național. Dar se pare că ne-am obișnuit deja cu situația și nu o mai băgăm în seamă, să nu ne stresăm degeaba.

PRISMa optică (și acustică)

Multă lume indignată că americanii ăia care Nu Sunt Adevărați și-au făcut o prismă, ca un glob de cristal, cu care spionează tot ce mișcă, scrie și vorbește.

Ai noștri, și mai indignați că „serviciilor” autohtone pare a le lăsa gura apă după unealta respectivă și tare ar dori să implementeze și ei bunele practici americane.

Mie mi se pare o inutilă batere a apei în piuă, care îmi amintește de „interzicerea” folosirii arbaletei în războaiele dintre creștini (dar uciderea păgânilor era OK), sau de „reținerile morale” de a folosi mitraliera în conflictele europene (dar nicio reținere în vânarea pliznăilor africani).

Întotdeauna serviciile culegătoare de informații s-au folosit de cele mai noi și eficiente tehnologii în domeniu. Dacă cineva își închipuie că vor renunța la folosirea unei tehnologii disponibile doar fiindcă s-a indignat boborul, își închipuie degeaba.

The Importance of Being MEP

„Abia mă întorsesem în plen și nu aveam de unde să știu ce subiect se dezbătea.”

Ăsta a fost motivul solid invocat de înalta noastră reprezentantă la înaltul for.

Chiar așa! De ce ar trebui să știe un europarlamentar român ce se dezbate în adunarea din care face parte? Să fim mulțumiți că este acolo, și s-o mai trimitem încă o dată, fiindcă i se cuvine.

Varză la Bruxelles, marfa noastră de export.

Puterea obișnuinței

Încă un banc vechi:

La o stână, într-o zi, a venit un lup și a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, s-a dus în pădure și seara s-a întors cu pielea lupului.

A doua zi, alt lup a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, s-a dus în pădure și seara s-a întors cu pielea lupului.

A treia zi, alt lup a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, s-a dus în pădure și seara s-a întors cu pielea lupului.

A patra zi alt lup a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, s-a dus în pădure și seara s-a întors cu pielea lupului.

A cincea zi o oaie a mâncat o oaie. Ciobanul și-a luat pușca, s-a dus în pădure și seara s-a întors cu pielea lupului persan... sau coreean... nu-mi mai amintesc exact.