Ploaia, codul roşu şi viitorul negru

Poate n-o să vină doar apă...

Un viitor luminos...

Un "i" nominal

De când s-a lansat ideea trecerii la votul uninominal am tot auzit argumente în favoarea lui. Degeaba am încercat să explic câtorva persoane că respectivii aleşi vor fi tot membri de partid, aşa că vor "da samă" tot în faţa partidului şi în spatele alegătorului.

Partizanii uninominalului susţineau atunci (şi continuă şi acum cu aceeaşi gargară, în ciuda evidenţei) că vor ajunge în Parlament oameni de calitate, inteligenţi, oameni conştienţi că reprezintă acolo pe cetăţenii care i-au ales.

Nu cunosc suficienţi indivizi dintre cei "aleşi" ca să-mi pot exprima o părere pertinentă privitoare la cantitatea de inteligenţă pe metru pătrat de palat parlamentar, dar nu văd care este diferenţa între un geniu şi un dobitoc atâta vreme cât amândoi ridică mâna simultan în momentul în care acelaşi păpuşar trage de sfoară. Voturile lor se numără la fel şi au aceeaşi greutate. Iar legile ies din mâinile lor la fel de şchioape şi încâlcite.

Ce rezultate pozitive putem aştepta de vreme ce "interesele partidului" bat în continuare interesele cetăţenilor?

Până la urmă, la ce foloseşte uninominalul ăsta degeaba?

Mop, bloc, game and two knitting needles

Se pare că blonda noastră naţională este în plină campanie electorală.

A început cu declaraţii, dezvăluiri şi sfaturi la scenă deschisă, prin care s-a străduit să ne convingă că ea reprezintă partea mai uscată şi mai curată a pedeleului (adevăraţii urmaşi ai lui Traian B.), spre deosebire de cei trei siniştri care au speriat Cotroceniul cu furăciunile lor.

Acuma a trecut la faza a doua, în care ne aminteşte că ea e fiică din popor, republicancă din Pleşcoi, are casă grea, famelie mare şi renumeraţie după buget... Şi, ca tot omu’, are şi un credit pe care trebuie să-l returneze până la sfârşitul anului unei bănci hapsâne, că altfel îi ia blocu’ şi rămâne şi cu onoarea nereperată.

Nu degeaba s-a filmat ea pe vremuri cu mopu’ şi andrelele ca să demonstreze că e „d’a noastră”: s-a ales!

Şi nici de data asta, cu povestea creditului care n-o lasă să doarmă noaptea, n-o fi degeaba...

Sinceritatea hoţului de cursă lungă

Mintea cea de pe urmă a băsescului: „După 20 de ani de la Revoluţie, 20 de ani de democraţie, am însoţit evoluţia democratică de dezvoltarea unui stat clientelar, în care întreaga clasă politică a acceptat dezvoltarea unui stat clientelar.

Perioada veseliei fără limite, de introducere a oricărui tip de sporuri, perioada angajării fără limite a oricărui număr de salariaţi – voturi să iasă! – ne-a adus aici.”

Pentru cine oare s-au cumpărat voturi în ultima campanie electorală, deşi criza era în prag? Cine avea puterea de a folosi „statul clientelar” în beneficiu propriu şi cine a încheiat contracte de „investiţii” şi „achiziţii” fantomă cu sponsorii campaniei electorale? Cum se face că deşi cele trei partide principale au avut cheltuieli electorale similare, doar cele rămase în opoziţie au rămas cu datorii? În schimb, PDL/Băsescu a găsit bani să şi le plătească şi răs-plătească pe ale sale... Unde a găsit banii? Păi uite că ne-a spus-o în faţă: a devalizat bugetul statului ca să iasă voturi!

A furat salariile profesorilor şi medicilor ca să s-aleagă, să nu rămână fără coledzi. Păi nu se putea, monşer! El, care de la Anvers încoace – chiar şi în bătaia de la Ploieşti – şi dă-i, şi luptă...

Se spune că sinceritatea e sinonimă cu cinstea. Se poate spune, oare, despre un hoţ sincer, că e un hoţ cinstit?

Mană vulcanică

Deşi provine din direcţie opusă, cenuşa „Vulcanului Islandez Cu Nume Imposibil” este mană cerească pentru adepţii sectei care se închină la „Încălzirea globală”.

Dacă se va găsi cineva să le bată obrazul că încălzirea lor se concretizează în scăderea temperaturii atmosferei, vor arăta cu degetul (că de zis pe nume e mai greu...) spre vulcanul suspomenit şi vor da vina pe el că ne-a tăiat agentul termic. Amănuntul că anul fără vară de pe la mijlocul secolului XIX s-a datorat activităţii susţinute a cinci vulcani, este lipsit de importanţă.

Avionu’ nu-i ca tancu’

Mă mir că primbocul nostru a putut face o asemenea confuzie, că doar şeful lui a precizat de mult că „iarna nu-i ca vara”. Acest principiu fundamental al logicii murfatlarianului poate lămuri simplu şi fără bătăi de cap orice eventuală nelămurire, din orice domeniu, a celor ce-l slujesc cu sârg pe filosoful contemporan aflat actualmente în fruntea statului.

Aşa că recentele nedumeriri ale primului său lacheu, în privinţa zborului tancului deasupra cuibului de miniştri, nu pot fi puse decât pe seama dezorientărilor de care ipochimenul a dat constant dovadă în cariera lui de până acum.

Deocamdată cunoaştem doar câteva asemenea fapte, suficiente totuşi ca să ne dăm seama de schimbările bruşte de macaz pe care i le-a servit destinul:

• În tinereţe s-a pregătit intens în mânuirea coasei şi a rindelei, dar a aflat cu durere în suflet că şeful lui îi preţuieşte mai mult pe tinichigii şi ospătari...
• A învăţat pe rupte ca să dea examen la o anumită facultate, dar a ajuns la alta...
• În teza de doctorat a demonstrat că sistemul parlamentar bicameral are o mulţime de avantaje, dar acuma trebuie să-l susţină pe cel unicameral...
• S-a înscris într-un partid „de stânga”, l-a slujit cu abnegaţie, dar când a ajuns şef a aflat că s-a făcut „de dreapta”...

O explicaţie a acestui şir de greşeli de orientare de care a avut (şi se pare că va mai avea) parte, ar putea fi tratamentul pe care chiar tatăl lui i l-a aplicat din fragedă pruncie, după cum se vede în figura alăturată.

În lumina acestor fapte din trecutul şi prezentul primbocului, sunt foarte curios să aflu încotro se grăbea el de fapt pe holurile Cotroceniului în momentul în care Băsescu (părăsit de Dragăstolo în faţa altarului) la înhăţat de guler, l-a târât în faţa naţiunii şi a zis „Ecce premierul!”