Evoluţie

Deşi circulă pe internet de ceva vreme, eu mă învrednicesc abia acuma să semnalez această profundă analiză a evoluţiei sistemului de învăţământ german.Asta ca să ne amintim că în curând începe şcoala... Scoala de-a lungul timpului

View more presentations from IBGTV.

Internetul lui Esop

Din când în când se mai trezeşte cineva să propună reglementarea/controlarea internetului. Pe diverse motive serioase: piraterie (audio-video, jocuri, diverse aplicaţii), hacking etc., dar şi din motive subiective/personale: unele persoane publice se simt lezate de părerile, depreciative la adresa lor, exprimate sincer (şi uneori într-un limbaj violent) de diverşi forumişti, blogherişti şi comentatori, adică oameni dornici de a-şi da cu părerea despre orice, oriunde şi oricum – politică de berărie, adică. Pe aceştia ar dori să-i vadă reduşi la muţenie. Este un alt simptom al caracterului încă feudal al societăţii noastre: ei, aristocraţii, se simt îndreptăţiţi să beneficieze de privilegii şi să fie izolaţi de plebe – dar asta e altă poveste.

De fapt, de câte ori a apărut un mijloc de comunicare nou, s-au găsit oameni care să-i vadă doar partea rea şi să-l condamne în întregime. Acuma este internetul la rând şi i se pun în cârcă (aproape) toate problemele omenirii.

Să ne amintim că a fost o vreme în care toate relele „veneau” din televizor; chiar şi azi auzim destul de des cât de rău este influenţată educaţia copiilor de vizionarea unor emisiuni „neadecvate vârstei”.

Cei care avem suficienţi ani ne amintim şi că au fost vremuri în care exista o părere destul de răspândită că cititul cărţilor „te strică de cap”. Sunt convins că ideea asta a încolţit imediat după inventarea tiparului; povestea lui Don Quijote, cel smintit de romanele cavalereşti, este edificatoare.

În antichitate, neavând la îndemână vreun mijloc tehnic de comunicare bun de blamat, s-a găsit cineva care să incrimineze chiar limba. Povestioara, atribuită lui Esop – care a cumpărat limbi şi când a fost trimis după lucruri bune şi când a fost trimis după lucruri rele –, este foarte cunoscută şi, de fapt, arată şi latura pozitivă a comunicării interumane, nu doar pe cea negativă:

„...ce este mai bun si mai frumos în viaţă? Nu este oare limba, căci toată învăţătura şi filosofia prin ea se arată şi se învaţă? Dările şi luările, neguţătoria, închinăciunile, laudele şi chiar muzica – prin ea se fac. Prin ea se fac nunţile, se zidesc cetăţile, se mântuiesc oamenii, şi pe scurt: toată viaţa noastră prin ea stă. Aşadar, nimic nu este mai bun decât limba.”

„...ce e vreodată mai rău decât limba? Au nu prin ea se strică cetăţile? Au nu prin ea se omoară oamenii? Au nu toate minciunile, blestemele şi jurămintele strâmbe se fac într-însa? Au nu căsătoriile, domniile şi împărăţiile se strică din ea? Pe scurt: toată viaţa noastră prin ea se umple de nenumărate răutăţi!”

Un alt mod de a spune că nu armele ucid oameni, ci oamenii ucid oameni.

Până la urmă, degeaba dăm vina pe tehnică (tipar, televiziune, internet), adevărul este că răul e în oameni; împreună cu binele.

Negustorul dubios e hoţ cinstit

De ce TB a catalogat ca „firmă dubioasă” o firmă proaspăt înfiinţată şi care nu apucase să desfăşoare nicio activitate? Firmă ai cărei acţionari sunt persoane serioase (?), cu greutate, foşti şi actuali înalţi funcţionari ai statului, cu alte cuvinte, oameni oneşti (?). Sau poate că TB cunoaşte prea bine fauna respectivă, că doar şi el se învârte prin sferele guvernamentale de mai bine de 20 de ani, şi ştie ce înseamnă o firmă de consultanţă formată din oameni „cu legături”.

Adevărata activitate a acestor „firme dubioase” nu poate fi alta decât traficul de influenţă şi mituirea înalţilor funcţionari la care nicio firmă care are cu adevărat ceva de oferit nu poate ajunge fără intermedierea „consultanţilor”. Iar aceste firme sigur se fac şi desfac în ritm susţinut pentru că astfel se pot pierde urmele activităţilor. Mi-e foarte greu să cred că asta a fost prima „dubioasă” în care a intrat fratele lui TB; ar fi fost păcat ca până acum să se irosească potenţialul unui asemenea nume, mereu asociat cuiva cu greutate prin cele ministere.

Ce mi se pare cu adevărat grav este senzaţia de normalitate care transpare din vorbele celor implicaţi, mai ales ale lui TB. Asta nu poate însemna decât că tuturor li se pare normal ca în acest mod să se desfăşoare toate afacerile în care este implicat statul: trafic de influenţă şi şpaga aferentă. Din acest punct de vedere, este perfect justificată mirarea afişată de exministra Ridzi când s-a trezit luată la rost pentru un lucru de nimic, după părerea ei.

Deci, în viziunea potentaţilor actuali, e normal ca statul să colaboreze (doar) cu firme dubioase... Ce fel de stat e ăsta? Cumva mafiot? Asta îmi confirmă o observaţie mai veche, în legătură cu banda de tâlhari care a înhăţat puterea politică în ţara asta acum mai bine de 60 de ani.

Şi mai este ceva evident: toate acele reguli stufoase, implicând o birocraţie exacerbată, privind utilizarea banilor de către instituţiile bugetare nu sunt respectate chiar de cei care le-au născocit; pesemne sunt doar pentru „căţei”.

Problemele vechi ale României

Din întâmplare am recitit o cărţulie a lui Ioan Groşan „Planeta Mediocrilor” (publicată în foileton în „Ştiinţă şi tehnică” înainte de ’89) şi mi-a sărit în ochi un fragment pe care îmi permit să-l reproduc:

„– Tractorişti avem destui – spuse responsabilul. Toţi vor mai nou să se facă tractorişti, parc-a dat strechea-n ei. S-au prins că e mai uşor pe patru roţi decât pe două picioare. Nu de tractorişti, ci de cosaşi avem nevoie. Ştiţi cumva să cosiţi? Oameni v-aţi face.

Comandantul şi pilotul se uitară descumpăniţi unul la altul,

– Sau dacă v-aţi pricepe la tinichigerie – continuă mediocrul – încă ar fi o treabă. Ducem mare lipsă de tinichigii.”

Autorul zicea că a scris-o ca proză pseudo SF, dar văd că de fapt e de anticipaţie.

Cred că atunci, prin ’88-’89, i-o fi picat în mână şi lui Boc, a citit, a băgat la cap şi a-nvăţat să cosească. Şi uite că s-a făcut om: primul boc al ţării.

Se pare că încă de pe atunci învăţământul nu scotea destui tinichigii, nu numai acuma când a observat Băsescu.

23 degeaba

Uite că a mai venit/plecat un 23 august şi iar s-au găsit unii să reia veşnica discuţie despre „ce-ar fi fost dac’ar fi fost să fie” şi tot n-au ajuns la nicio concluzie, deci nici anul ăsta nu ştim dacă Antonescu a fost erou sau criminal, dacă Mihai a fost patriot sau trădător, dacă România a avut vreo şansă şi a ratat-o etc. Cum se vede, discuţii degeaba, fix exact specialitatea mea. Doar părerea mea lipsea... Aşa că:

Oare dacă Antonescu rămânea nearestat şi lupta „până la capăt”, România ar fi fost tratată la final cu mai mult „respect”? O asemenea problemă nu şi-o pot pune decât nişte creiere atrofiate, care-şi închipuie că războiul e un joc de şah. Uite că Ungaria n-a „întors armele” (ce de clişee s-au statornicit în legătură cu evenimentele alea!!), dar a ajuns în aceeaşi budă cu România; dar şi cu Polonia şi Cehoslovacia care n-au luptat nicicum, că nu mai existau.

S-ar fi câştigat timp suficient să permită venirea americanilor din sud? Păi nici n-au avut vreodată intenţia asta. Deja erau angajaţi total pe frontul de Vest şi la 23 august încă nu eliberaseră Parisul. Cu ce să mai deschidă încă un front?

Şi nici nu-mi vine să cred că ruşii ar fi putut fi întârziaţi 4-6 luni (cu cât zic unii că s-ar fi scurtat războiul) la Nămoloasa; că doară la Stalingrad au trecut peste armata română ca pe drumu mare.

Şi chiar dacă războiul s-a scurtat cu vreo lună, nu cred că anglo-americanii s-au bucurat prea tare, că aşa au pierdut ocazia să ajungă la Berlin simultan cu ruşii. Aşa că au rămas cu un dinte împotriva noastră şi din cauza asta.

Alţii cred că manevra executată de rege a avut ca efect benefic salvarea multor vieţi de români şi au fost evitate distrugerile specifice trecerii frontului peste toată suprafaţa ţării. Poate că, într-adevăr s-au evitat distrugeri, dar jaful care a urmat ocupaţiei a compensat în totalitate...

Iar armata a avut pierderi cel puţin la fel de mari, pentru că mulţi soldaţi au fost luaţi prizonieri şi trimişi „na Sibir” de proaspeţii aliaţi şi a urmat campania din Vest, foarte sângeroasă pentru români.

Concluzia mea e că oricum, tot acolo ajungeam, cu aceleaşi pierderi; şi astăzi, tot aici, în acelaşi hal. Orice variantă era degeaba.

Zburătorii

Bine că în sfârşit au observat şi celebrii „cercetători britanici” ceea ce era evident de atâta vreme: Filmele SF au dus la creşterea numărului de apariţii de OZN-uri. BBC News Magazine: „David Clarke, an expert on UFO sightings based at Sheffield Hallam University, believes there is a link between sightings and science-fiction.”

Din păcate se fac chiar filme (pretins) documentare care prezintă fenomenul într-o manieră complet fantezistă.

Au trecut atâţia ani de când USAF a declarat că de când au terminat WWII se ocupă intens cu testarea a tot felul de aparate zburătoare (sâmburele de adevăr din fenomenul OZN) şi uite că se găsesc în continuare turme de „credincioşi” capabili să se închine la tot ce zboară.

Istorii cu repetiţie

Obama despre războiul din Afganistan: "This will not be quick, nor easy. But we must never forget this is not a war of choice, this is a war of necessity."

Uite că a zis-o p’a dreaptă (până la urmă) că n-a avut încotro. Pacea se amână pentru mileniul următor. Cred că cei care credeau că Obama o să scoată USA din război s-au cam dezumflat. Nici chiar „cel mai tare om din lume” nu poate face în politica mondială chiar orice-l taie capul.

Şi CCCP se împotmolise în Afganistan şi nu mai reuşea să iasă. Acuma repetă figura şi U(niunea)S(ovietică)A(ilaltă).

Dacă ne închidem urechile ca să nu mai auzim vorbele, şi ne deschidem ochii ca să nu pierdem din vedere faptele, parcă nu e mare deosebire între Obama şi Bush.