Al treilea război mondial va fi religios sau nu va fi deloc

Obama se plimbă pe la arabi şi evrei fluturând porumbelul păcii de-i merg fulgii. Sau cel puţin aşa crede el. Cineva i-a băgat în cap că e mare negociator şi foarte priceput în reconcilierea ireconciliabililor.

Se pare că arabii nu prea rezonează; şi nici evreii nu cred că sunt prea entuziasmaţi de înfiinţarea unui stat palestinian.

Greu de crezut că Obama va reuşi să liniştească spiritele după ce Bush le-a băgat în cap americanilor că ei sunt un popor ales care a pornit o cruciadă împotriva axei răului. Cu fanatismul religios nu te pui, chiar dacă-ţi închipui că ai depăşit demult Evul Mediu. Oricum, de partea cealaltă, arabii se consideră deja în plin Jihad.

Energie magică

Am găsit azi dimineaţă pe parbriz o „invitaţie” din partea unui laborator de analize medicale.

Se lăudau că folosesc un aparat minune (făcut de NASA, evident, în colaborare cu toţi deştepţii lumii) cu care îmi pot analiza complet starea de sănătate, computerizat, bineînţeles. Apoi, cu o simplă apăsare de buton, îmi pot reda sănătatea pierdută (şi „nereperată” încă) prin echilibrarea energiilor din organism.

Am văzut în multe situaţii şi pe multe bloguri (unele autodeclarate „de ştiinţă”) că marea majoritate a oamenilor nu înţeleg noţiunea de energie, şi, de fapt, orice altă noţiune ceva mai abstractă. Se pare că puţini reuşesc să depăşească nivelul de înţelegere atins la vârsta de 12-13 ani, deşi ajung să opereze cu noţiuni şi formule matematice şi chiar să treacă printr-o facultate. Dar rămân la vechiul nivel mecanicist de reprezentare a fenomenelor, ajutaţi, printre altele, şi de o întreagă faună de filme dintre care unele se pretind documentare.

Şi uite aşa, biata energie e văzută ca un fel de fluid magic, care poate fi ba negativă, ba pozitivă, care se poate găsi depozitată şi în organisme vii, dar şi în subsol ca un fel de zăcăminte de petrol, şi chiar în atmosferă, abia aşteptând să o culegem. Ca o pară mălăiaţă...

EBAubau

Uite ca vine-n grabă încă o tură de alegeri care, ca de obicei, au sigurul merit că ne sufocă teveul cu taifasuri şi taclale.

De departe, subiectul cel mai gustat a fost (şi continuă) Leanţa lu' Zăpăcitu' din capu' statului (mulţumesc nea Mărine!). Deşi cvasitotalitatea analizologilor politici o consideră proastă şi nedemnă să ne reprezinte în PE, tot ei sunt convinşi că va fi aleasă. Şi sondajele se pare că zic la fel.

La urma urmei, dacă ne uităm mai bine, nu sunt chiar aşa de mari deosebirile dintre ea şi majoritatea politicienilor noştri. Unul dintre ei a spus la un moment dat că "numai boul e consecvent"; şi cum ei nu vor să fie boi... Afirmaţia asta se pare că a devenit crezul lor, indiferent de partidul din care fac parte la un moment dat, şi îşi schimbă părerile instantaneu dacă o cer interesele personale. Aşa că un politician poate susţine, cu aceeaşi tărie, orice părere (a oricui, numai a lui nu, că nu are).

Şi EBA a învăţat lecţia asta, şi ne-a arătat că poate, la fel de hotărâtă, să susţină şi legalizarea (ca în America!?) şi interzicerea marihuanei. Seninătatea cu care vorbeşte despre lucruri pe care nu le cunoaşte îmi aminteşte de Adrian Severin şi hidrogenul din apa potabilă. Cu aceeaşi convingere îl aud vorbind pe individ şi despre alte multe lucruri şi nu mă pot opri să nu mă gândesc că şi la alea se pricepe la fel de bine ca la apa. Iar el e considerat un politician de calitate!

Aşa că nu văd niciun motiv să nu cred că şi confraţii lui într-ale politicii sunt din acelaşi aluat. Cred că EBA începe să se simtă ca acasă printre ei.

Mă întreb dacă alţii, mai "europeni", sunt mai breji...

Master meşterit

Iată o diplomă de master de-a dreptul performantă.

Şi nu eliberată de o universitate obscură semiacreditată, ci de către plina de ifose europene UBB. Mă întreb dacă oferă şi specializarea în management neperformant, că parcă m-ar fi interesat... Şi oare performanţa cu pricina s-o manifesta doar la Bistriţa? Cum treci de bariera oraşului, gata, ţi-a murit performanţa managerială!

După cum se vede în figura alăturată, goana după bani ucide simţul ridicolului chiar şi în mediile în care se presupune(a) că se învârt alcătuitorii intelighenţiei neamului.

Învăţământul superior din ţara asta se apropie cu paşi mari şi repezi de idealul organizatoric la care, deocamdată, preuniversitarul doar visează (dar recuperează). Iar idealul ăsta constă într-o dugheană la colţ de stradă unde solicitantu' (aplicantu' adicătelea) depune o sumă de bani (ca la Caritas sau FNI) în schimbul căreia primeşte o chitanţă (tot ca la...) cu care se prezintă după un delta te (idem) şi-şi primeşte diploma meritată - că doar tot omu' merită o diplomă. Ce atâta pierdere de timp şi gimnastică neuronală la cursuri, seminarii, laboratoare şi alte asemenea, că doar românu' e doctor congenital. Diploma îi mai lipseşte, aşa că o cumpără.

Deşi i-am zis "ideal", adică starea aia de care te poţi apropia dar n-o poţi atige, se pare că pentru o bună parte a universităţilor româneşti este deja realitate palpabilă.

Mizeria umană

Contrar aparenţelor create de postul anterior, nu sunt un partizan al poluării mediului.

Poluarea este datorată, evident, activităţilor noastre şi este un atac direct asupra biosferei şi poate provoca modificări majore şi periculoase în echilibrul ei. Afectate sunt toate formele de viaţă din zona respectivă, inclusiv oamenii. Dar asta nu duce la modificarea climei.

Din cauza poluării pot dispare specii, la o adică ar putea să dispară chiar specia umană. Dacă ne străduim, poate reuşim chiar să exterminăm întreaga viaţă de pe Pământ (cam greu de crezut, totuşi). Dar asta nu înseamnă modificarea majoră a climei Pământului. Iar viaţa s-a dovedit de multe ori foarte încăpăţânată, găsindu-şi un echilibru neaşteptat în condiţii foarte ostile. Exemplul zonei radioactive de la Cernobâl este elocvent.

Bineînţeles că din punctul nostru de vedere, nu prea ne consolează ideea că viaţa pe Pământ va putea continua fără noi, dar asta e, nu suntem buricul lui.

Aşa că ar fi doar în avantajul nostru dacă ne-am murdări mai puţin „locuinţa” – am trăi mai bine, am fi mai sănătoşi – dar nu putem opri modificarea climei, pentru că asta e din alt film şi în ăla nu jucăm niciun rol.

Încălzire negativă

După cum arată vremea zilele astea, se pare că din cauza crizei financiare nu mai putem plăti factura la încălzirea globală. Aşa că ne-a tăiat-o...

Vâlva stârnită de teoria încălziri globale e un exemplu perfect de manifestare a prostiei umane, lucru de care se folosesc cei pricepuţi să scoată profit din vorbe: politicieni care câştigă popularitate (preschimbată în voturi la momentul decisiv) declarând că luptă împotriva încălzirii globale; negustori de piei de cloţă care vând produse (mai scumpe, bineînţeles, decât cele clasice) care ne ajută să economisim energie (uitând să specifice câtă energie suplimentară s-a consumat la fabricarea lor); oameni de ştiinţă (unii chiar veritabili) care vând cărţi şi filme în care ne explică ce şi cum... Cu alte cuvinte, teoria asta a devenit afacere.

Se pare că sunt totuşi destule dovezi că există încălzire globală, adică o modificare majoră a climei Pământului. Dar faptul că noi o putem influenţa, e pură fantezie. Schimbări ale climei au mai fost destule în trecut şi nimeni nu poate susţine că s-au datorat activităţii umane. Din păcate, date certe despre evoluţia temperaturii atmosferice avem doar de 100-200 de ani, prea puţin timp pentru a trage concluzii solide pe baza lor. Totuşi se cunosc cu certitudine câteva astfel de fenomene dintr-un trecut relativ apropiat, dintre care „Mica glaciaţiune” cred că este chiar celebră. Ca să nu mai vorbim de cele mari...

De ce totuşi majoritatea oamenilor sunt convinşi că noi suntem cei care producem încălzirea actuală?

Să fie o nevoie intrinsecă a naturii umane de a ne simţi vinovaţi? Din ce în ce mai mulţi nu mai cred în păcatul originar (ăla cu mărul) şi acum au găsit alt păcat de ispăşit. Pe vremuri existau comunităţi care făceau sacrificii umane în perioada solstiţiului de iarnă pentru ca Soarele să nu se stingă. Acuma alţi preoţi ne conving că suntem vinovaţi şi ne cer altfel de sacrificii.

Sau poate vinovat e orgoliul uman, gâdilat de faptul că, deşi mici şi jigăriţi, avem puterea de a distruge o planetă...

Sau fenomenul ăla sintetizat în "prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul"? Mulţimea trecută prin şcoală ca prin holul gării se simte cumva colaboratoare la o activitate ştiinţifică dacă dă aprobator din cap când i se servesc, asezonate cu termeni ştiinţifici, argumentele teoriei. Oare câţi dintre militanţii acestei cauze înţeleg noţiuni ca: energie, radiaţie...? Şi câţi realizează ce înseamnă fenomene la scară planetară?

Mâine a fost ieri

Se poate călători în timp?

Întrebare răsucită pe multe (că doar n-or fi epuizate toate!) părţi de către mulţi de multe feluri. Cei care spun că "da" îl aduc ca sprijin pe ăla care-a aruncat O Piatră de n-a mai reuşit nimeni s-o "repereze" şi s-o pună la locul ei. Ecuaţiile Teoriei ar afirma că este posibilă călătoria temporală; de fapt doar nu o interzic. E o nuanţă pe care entuziaştii nu vor s-o observe.

Dacă vreun rătăcit cititor pe-aici speră să afle de la mine adevărul, îl sfătuiesc să caute pe alte "bleguri" că aici n-are şanse. Am de gând doar să bat puţin câmpii...

Se spune că timpul este a patra dimensiune, similară cu cele trei ale spaţiului, aşa că, de vreme ce putem să ne deplasăm în spaţiu în ambele sensuri ale fiecăriea din cele trei dimensiuni, pare suficient de logic să ne putem deplasa în ambele sensuri şi pe axa timpului.

Dar noi deja ne deplasăm în timp! E adevărat că nu după mofturile noastre, ci doar de la trecut spre viitor; şi nici viteza nu o putem influenţa. Ne duce curentul. Adevărul este că nu ştim dacă înaintăm cu viteză constantă; chiar am citit pe undeva "demonstraţia" unui individ care era convins că timpul curge cu viteză din ce în ce mai mare. De fapt este absurdă noţiunea de "viteză" pentru timp şi deoarece n-o putem defini, nici nu are rost să o folosim. Rămâne totuşi întrebarea dacă nu putem face salturi spre viitor sau spre trecut.

Pentru un sistem fizic, deplasarea normală (spre viitor) în timp înseamnă evoluţia lui în timp, acesta este modul în care această deplasare se manifestă asupra lui.

Dacă un om face un salt în timp spre viitor, va fi nevoit să parcurgă toate stările intermediare până în punctul de sosire, aceleaşi pe care le-ar fi parcurs şi în mod natural, şi ar avea în final aceleaşi amintiri, se va găsi printre aceiaşi oameni, în aceeaşi stare, îmbătrânit cu acelaşi interval de timp. Nici nu-şi va da seama că a făcut un salt. Cei care vorbesc despre asemenea salturi se gândesc la o "ieşire din timp" la momentul prezent şi o "reintrare în timp" la un moment ulterior. Uită că noi existăm doar "în timp"; la fel tot Universul. "Ieşirea" e o noţiune fără sens.

Similar putem să judecăm şi pentru deplasarea spre trecut; prin salturi sau nu - e acelaşi lucru. Un om care "merge" spre trecut va vedea în jurul lui aceleaşi lucruri (evoluând, modificându-se în sens invers) pe care le-a văzut şi în deplasarea iniţială, naturală, spre viitor. Doar că nu va putea să-şi dea seama că merge invers pentru că şi memoria lui se supune aceloraşi legi ale timpului şi va evolua şi ea spre trecut. Aşa că nu poate păstra decât amintirile din trecutul spre care se îndreaptă şi nu pe cele din viitorul pe care l-a părăsit. Călătorul nostru temporal va uita că este călător temporal imediat ce va începe călătoria. Nu-şi va aminti decât trecutul, la fel ca oricare om normal care "merge" spre viitor.

Poate că în realitate noi toţi, cu tot Universul nostru, ne îndreptăm spre trecut şi niciun sistem din componeţa acestui Univers (la fel ca şi memoria noastră) nu poate pune în evidenţă fenomenul.

Poate că întreg Universul oscilează între două momente temporale (începutul şi sfârşitul timpului) parcurgând alternativ axa timpului spre viitor şi trecut, trecând mereu prin aceleaşi stări.

E interesant să ne gândim că poate fiecare dintre noi am mai trăit aceeaşi viaţă de o infinitate de ori şi o vom repeta fără să ne putem aminti nimic.

Ar fi şi mai interesant dacă oscilaţia asta prin timp ar fi amortizată...