sâmbătă, 28 aprilie 2012

Leliță Ioană...


Or mai duce-o pân’la toamnă?
Acuma, că micul Tipătescu se văzu cu sacii’n căruță, relația cu tovarășii de drum s-ar putea să se răcească, așa cum se întrezărea deja cu ocazia înscăunării actualului desscăunat.
Se pare că debarcarea băsescului de la comanda „vaporului România” nu mai este o prioritate pentru PSD, conform viziunii bătrânului bolșevic, care visează încă la reîntregirea mult iubitului său FSN. Sau măcar a PDSR-ului...
Lui Antonescu nu cred că i-a picat bine. Dacă nu prinde anul ăsta alegeri prezidențiale anticipate, are mari șanse să-și piardă titlul de „prezidențiabil”. Iar PNL-ul, dacă la toamnă se va trezi părăsit în fața altarului, nu-i va fi recunoscător. Păcat, eu l-aș vrea președinte. Exact pentru calitatea pe care toți i-o consideră defect: lenea. Cred că lenea l-ar face să fie un „președinte nejucător” și ar fi primul în funcția respectivă care ar lăsa guvernul (oricare o fi ăla) să facă ce-l taie capul și să-și rupă singur picioarele, dacă nu e în stare de altceva.
Nu știu alții, dar eu m-am săturat să văd de 22 de ani puterea de decizie la Cotroceni și răspunderea la Victoria. „Concurența” între palate e principala cauză a halului în care funcționează statul ăsta. De asta aș prefera ca funcțiile de președinte și premier să fie cumulate de o singură persoană, ca în SUA. Dar asta ar însemna schimbarea constituției tocmai prin părțile esențiale, și mulți ar striga că vine dictatura peste noi și e mai bine să rămânem cu circăria noastră națională. Nu ca americanii ăia care gem sub dictatură.
Oricum, mi se pare foarte probabil că la anul „ne vom bucura” de un guvern PSD-PDL. Pentru că nu, PDL-ul nu va dispărea (așa cum visează unii – cam aceiași care acum opt ani visau că dispare PSD-ul), ba chiar are mari șanse să iasă pe locul doi din bâlciul de toamnă. Iar PNL, ca de obicei, pe trei, în opoziție și dând din gură degeaba...

marți, 3 aprilie 2012

Viitor de aur...


Școala românească se îndreaptă din ce în ce mai clar spre modelul american: școli private care funcționează ca școli adevărate, din care copiii „ies încrezători”, și școli publice care funcționează ca locuri în care copiii sunt ținuți doar ca să nu umble aiurea pe străzi.
La noi încă nu sunt prea multe școli private, dar școlile publice mai fac un pas în direcția „corectă” cu fiecare an ce trece.